Erdogan da o noua lovitura fara precedent ARMATEI. I-a lovit pe militari unde doare mai tare

externe

Premierul turc, Binali Yildirim, a anuntat marti ca Turcia a preluat controlul asupra fabricilor si santierelor navale care erau sub controlul statului major al armatei, masura ce are loc in cadrul unei mari reorganizari a fortelor armate ca urmare a tentativei de puci esuate de luna trecuta, relateaza agentia Reuters, citata de Agerpres.

Exprimandu-se in cadrul unei intalniri la parlament cu membri ai formatiunii sale aflate la guvernare, AKP, Yildirim a afirmat, de asemenea, ca restructurarea fortelor armate ale Turciei nu va slabi armata, ci o va concentra pe activitati esentiale pentru securitatea nationala.

De asemenea, Ministerul Apararii turc a schimbat din functii, in baza unui decret de stat semnat luni, un numar de 167 de generali, in cadrul masurilor luate in urma tentativei de lovitura de stat inregistrate in Turcia pe 15 iulie.

Decretul in cauza, semnat de presedintele Recep Tayyip Erdogan, premierul Binali Yildirim si ministrul apararii Fikri Isik, prevede printre altele numirea in alte posturi a 94 de generali din fortele terestre si 44 de generali din fortele aeriene turce.

Potrivit ministrului Fikri Isik, un numar de 311 militari considerati a fi fost implicati in tentativa de puci de la jumatatea lunii iulie, printre care si noua generali, inca se afla in libertate.

Peste 18.000 de persoane au fost plasate sub supraveghere in Turcia in ultimele doua saptamani, dintre care circa 10.000 fac obiectul urmaririi penale si au fost arestate preventiv, inclusiv jurnalisti. Numarul persoanelor concediate dupa tentativa de lovitura de stat de pe 15 iulie a depasit 50.000.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: