Erdogan este la un pas de infrangere: cum se va schimba Turcia dupa victoria opozitiei
In decurs de o luna, la 14 mai, in Turcia vor avea loc simultan alegeri parlamentare si prezidentiale, scrie Eurointegration.
Pentru prima data, presedintele in exercitiu Recep Tayyip Erdogan nu este liderul cursei, cedand locul candidatului opozitiei unite, Kemal Kilicdaroglu.
Care sunt sansele lui Erdogan, in luna premergatoare scrutinului, de a inversa trendul si de a-si pastra puterea? Ce va insemna victoria opozitiei, inclusiv pentru Ucraina?
De ce Erdogan si-a pierdut conducerea cursei?
Primul si principalul motiv al scaderii ratingului actualului presedinte al Turciei si al partidului sau este cutremurul.
Aceasta tragedie a provocat multe pagube economice, slabind pozitia lui Erdogan. Aproximativ 15% dintre alegatorii sai locuiesc in regiunile in care a avut loc cutremurul.
Si, cel mai important, dezastrul a devenit o ocazie convenabila pentru a critica guvernul turc: dezvoltatori iresponsabili, coruptie locala, eficienta aparatului de stat si a autoritatilor regionale.
Altfel spus, cutremurul a creat un fundal toxic pentru Erdogan.
Un alt motiv este unificarea opozitiei. Pentru prima data dupa multi ani, opozitia a reusit sa se uneasca cat de cat.
Cele mai mari sase partide de opozitie au nominalizat un singur candidat – ceea ce nu s-a mai intamplat niciodata.
Intr-o astfel de situatie nefavorabila, Erdogan a avut discutii cu privire la oportunitatea amanarii datei alegerilor.
Dar acest lucru este discutabil din punct de vedere constitutional.
Si, in al doilea rand, ar fi incorect din punct de vedere politic. Oamenii ar privi acest pas in mod negativ, deoarece ar considera ca este vorba de o utilizare a unei resurse administrative in scop politic.
Prin urmare, cartierul general al lui Erdogan a considerat ca este necesar sa actioneze diferit – sa demonstreze incredere, curaj, stabilitate.
Strategia pre-electorala a lui Erdogan
In campania electorala, Erdogan este foarte activ in prezentarea realizarilor sale din ultimii 20 de ani.
Acestea sunt realizari specifice suveranismului nationalist. De exemplu, Turcia a inceput productia propriilor tancuri, a propriului elicopter de atac, a propriilor drone Bayraktar (un nou model este pe drum), a propriului avion, a unei masini electrice si asa mai departe.
Actualul presedinte va folosi toate aceste lucruri in avantajul sau. „Vom avea propria noastra cale”, spune propaganda sa, cerand sa-i mai acorde lui Erdogan putin timp pentru a finaliza aceste proiecte.
Aceasta este ideea unui suveranist, ceea ce este si el, ca „nu vom depinde de nimeni, acuzand opozitia ca este mai mult cu Occidentul, motiv pentru care nu e de incredere”.
Aceasta tehnica functioneaza pentru ca sunt multe proiecte care au fost implementate de Erdogan. De exemplu, constructia unui nou aeroport in Istanbul.
In acest context, merita sa consideram ideea unui hub de gaze cu Rusia ca fiind o necesitate pentru a le arata alegatorilor ca „avem o gramada de proiecte, le vom lansa si totul va fi bine, iar pretul gazelor va scadea”.
Reprezentantii opozitiei nu au cu ce sa se laude aici, deoarece nu au fost la putere in ultimii 20 de ani si, prin urmare, este mai dificil pentru ei sa faca apel la realizari specifice. De aceea, opozitia se concentreaza mai mult pe criticarea guvernului.
Unul dintre cele mai dureroase puncte este inflatia ridicata.
Aici Erdogan a facut un pas simbolic – l-a readus din uitarea politica pe fostul ministru de finante Mehmet Simsek, care este foarte popular printre oamenii de afaceri.
In acelasi timp, strategia traditionala a lui Erdogan a fost pana acum de a sublinia succesele din politica externa. Cu toate acestea, in prima luna de dupa cutremur, a fost dificil sa impuna pe agenda victoriile externe.
Si, in plus, Erdogan are o gama limitata de astfel de masuri.
Ce poate sa faca? Sa inceapa o noua operatiune militara in Siria?
A incepe o astfel de operatiune militara imediat dupa cutremur ar fi fost extrem de ciudat si, prin urmare, a pus acest proiect in asteptare.
Singurul lucru care poate fi aratat aici este o demonstratie a noii imagini a Turciei in Africa, unde Erdogan se pozitioneaza ca singurul lider care rezolva problemele continentului legate de aprovizionarea cu cereale.
Un adevarat succes ar fi sosirea unor investitii straine mari in economia turca sau deschiderea unui proiect de infrastructura de mare anvergura.
Aici Erdogan va juca activ pe capacitatea sa de a atrage investitii straine. Nu este un secret ca in ultimii ani, de cand au inceput problemele financiare ale Turciei, tara a fost ajutata foarte mult de monarhiile arabe, care au „turnat” zeci de miliarde de dolari in economia turca.
Turcia dupa victoria opozitiei
In acest caz, ne putem astepta la o schimbare in retorica publica. Daca opozitia va ajunge la putere, nu va folosi retorica anti-occidentala ca instrument politic. Si, de asemenea, cel putin la nivel de retorica, vor incerca sa se apropie de tarile UE si de Statele Unite.
De asemenea, este evident ca vor exista schimbari in politica economica.
Exista motive sa ne asteptam ca, in cazul unei victorii a opozitiei, tinand cont de legaturile acesteia cu tarile occidentale, sa se consolideze controlul asupra fluxului de bunuri sanctionate catre si dinspre Rusia. Erdogan a inceput deja sa faca acest lucru, dar daca opozitia va castiga, acest proces se va accelera.
De aceea tarile din Occident pariaza pe opozitie.
In Occident se crede ca opozitia turca va fi mai dispusa sa negocieze.
Si va fi mai usor sa negocieze cu ea cu privire la lucruri precum furnizarea de arme catre Ucraina, controlul asupra bunurilor sanctionate, problema pastrarii „acordului privind cerealele” si asa mai departe.
In plus, actuala opozitie este formata tot din sase partide si este mai usor sa influentezi mai multe centre de decizie decat unul singur.
In plus, opozitia propune un sistem politic „post-Dogan”, care se va baza pe un sistem de luare a deciziilor prin consens.
Totusi, acest lucru nu inseamna ca va exista cu adevarat o diferenta fundamentala in politica externa.
Nu stim nimic despre programul politic extern al opozitiei. Acesta este un subiect pe care opozitia turca incearca sa il evite.
Si daca pur si simplu pornim de la ceea ce avem, atunci atat opozitia, cat si Erdogan au aproximativ aceeasi viziune asupra rolului Turciei in razboiul ruso-ucrainean.
De asemenea, nu uitam ca opozitia a sustinut toate cele trei interventii militare in Siria vecina impotriva kurzilor, razboiul din nordul Irakului. Mai mult sau mai putin, au sustinut asistenta Azerbaidjanului in timpul celui de-al doilea razboi din Karabah in 2020, precum si politica privind Cipru.
Si, in plus, majoritatea reprezentantilor opozitiei nu sunt impotriva pozitiei de echilibru a Turciei intre Rusia si Occident. Ei sunt pragmatici si considera ca o astfel de politica este benefica pentru tara.
La urma urmei, nici macar nu stim cine va fi seful Ministerului de Externe in cazul in care opozitia va castiga si nici macar cine va fi responsabil cu politica externa.
Opozitia propune sa dilueze puterea personala a presedintelui cu noua vicepresedinti, dar care dintre ei va fi responsabil de politica externa?
O astfel de schema cu un numar mare de lideri carismatici functioneaza foarte bine in perioada electorala.
La urma urmei, Erdogan insusi trebuie sa vorbeasca, sa apeleze la alegatori si sa conduca statul. In schimb, opozitia il are ca principal adversar al lui Erdogan pe Kemal Kilicdaroglu. In acelasi timp, Ekrem Imamoglu, primarul Istanbulului, si Mansur Yavash, primarul Ankarei, calatoresc prin regiuni.
Dar cum va functiona acest sistem in conducerea statului este o mare intrebare.
Inca nu stim cum va arata totul, ce echilibru vor gasi intre ei…
Sprijin pentru aderarea Ucrainei si a Suediei la NATO
Cel mai probabil, sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO va continua. La urma urmei, opozitia se pozitioneaza ca sustinatori ai extinderii Aliantei.
Candidatul opozitiei unite, Kemal Kylichdaroglu, a declarat ca „vom reaminti Rusiei ca suntem in primul rand o tara NATO”.
Este prea devreme pentru a spune ce inseamna exact acest lucru, dar ei sunt intr-adevar sustinatori ai politicii de bune relatii cu NATO.
In ceea ce priveste blocarea intrarii Suediei in NATO, Erdogan a aratat deja ca nu vrea sa deranjeze aliatii prin deblocarea intrarii Finlandei.
Suedia are propriile puncte specifice, pentru ca Ankara are mai multe nemultumiri fata de Stockholm. Si, prin urmare, daca Erdogan ar fi pur si simplu de acord cu aderarea Suediei la NATO, ar fi perceput de electoratul sau ca o slabiciune.
In situatia cu Suedia, Erdogan joaca pe trei componente ale imaginii sale.
Prima este aceea ca este un lider puternic care isi poate permite sa ceara de la aliatii sai, chiar si de la Occident, lucruri care sunt importante pentru el.
A doua este pragmatismul: presedintele turc arata ca este un lider pur nationalist si pragmatic. Iar electoratul sau aproba o astfel de politica externa.
Iar al treilea este reprezentat de sentimentele anti-occidentale. Pentru ca electoratul sau de baza este format din credinciosi musulmani conservatori, iar unii dintre ei, mai ales in provincie, sunt anti-occidentali.
Dar acest lucru nu inseamna ca situatia va ramane neschimbata dupa alegeri.
Daca Erdogan va castiga alegerile, el si Occidentul se vor aseza undeva la mijloc, asa cum au facut intotdeauna cu el. Liderul turc intelege perfect ca cererile inaintate suedezilor sunt inacceptabile pentru acestia si, prin urmare, va face cu siguranta anumite concesii.
