„Este o petarda”. Prima reactie oficiala a PSD la anuntul DNA privindu-l pe Dragnea. Antena 3: „Numai publicul limitat crede aceasta poveste”

news

Purtatorul de cuvant al PSD, Adrian Dobre, a declarat, vineri, la Antena 3, ca articolul din Rise Project privind legaturile dintre Liviu Dragnea si Tel Drum reprezinta „o petarda”. El sustine ca prin deschiderea unei anchete in acest caz se urmareste „musamalizarea” scandalului din DNA.

„Este o petarda. Povestea cu Rise Project este o ciorba reincalzita, nu este nicio dovada. Se incearca musamalizaarea scandalului din DNA. Nicio ancheta de dinainte a RISE nu s-a dovedit reala, este o manipulare de prost gust”, a declarat Adrian Dobre la Antena 3.

Declaratiile lui Dobre au fost sustinute fervent si de realizatorii Antena 3.

„Pe unii ii vaneaza (DNA – n.red.), iar pe altii ii lasa sa isi care sute si sute de milioane din tara. De ce DNA nu se atinge de Kovesi? De ce este Kovesi soricel cu Traian Basescu si leoaica cu Liviu Dragnea? Povestea a fost lansata pentru a acoperi uriasul scandal de la DNA.

Face din nou dosar penal pentru Dragnea in timp ce marea gasca basista este protejata, asat dovedeste partinazat politic nepermis al DNA”, a declarat Radu Tudor.

Si Mugur Ciuvica are aceeasi parere despre ancheta Rise Project: „Este un part jurnalistic. Numai la publicul limitat prinde aceasta poveste”.

Screen Shot 2017-07-07 at 20.20.52

Directia Nationala Anticoruptie a confirmat vineri ca are in lucru un dosar penal, in rem, sub aspectul savarsirii unor infractiuni de coruptie si asimilate coruptiei, in legatura cu o parte din dezvaluirile RISE Project, in cadrul anchetei fiind solicitate relatii de la autoritati din Brazilia.

„O parte dintre aspectele continute in investigatia jurnalistica publicata la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. In acest dosar, constituit pe baza de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, inceperea urmaririi penale in rem (fata de fapte) sub aspectul savarsirii unor infractiuni de coruptie si asimilate coruptiei. Dupa inceperea urmaririi penale in rem au fost administrate mijloace de proba constand in audieri de martori, ridicari de documente, solicitari de relatii de la autoritatile nationale si de la autoritatile din Brazilia”, se arata intr-un comunicat de presa.

DNA mai spune ca, raportat la actele procedurale efectuate in dosar, atunci cand imprejurarile vor permite, va fi in masura sa ofere detalii suplimentare.

Tot vineri, procurorul general al Romaniei, Augustin Lazar, nu a vrut sa infirme sau sa confirme existenta unei anchete in legatura cu dezvaluirile RISE Project despre firma Tel Drum si liderul PSD Liviu Dragnea, aratand ca, daca raportul atribuit DGIPI ar fi real, faptele ar fi de competenta DNA.

RISE Project a publicat joi un raport atribuit Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (DGIPI), intitulat „Nota privind aspecte care afecteaza climatul socio-economic al judetului Teleorman”, care descrie o „retea infractionala formata din persoane cu putere de decizie in judet”, prin care liderul PSD Liviu Dragnea, fost presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, ar fi fraudat fonduri europene si guvernamentale. In nota atribuita DGIPI, Liviu Dragnea este prezentat ca „detinatorul majoritar al actiunilor la purtator de la SC Tel Drum SA”.

Potrivit RISE Project, firma Tel Drum ar fi fost preluata fraudulos de Liviu Dragnea de la stat, iar timp de peste un deceniu acesta si-a atribuit prin licitatii trucate majoritatea contractelor publice de asfaltare din judetul Teleorman.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: