Estonia își consolidează capacitățile de apărare și, în cazul unei invazii ruse, va răspunde astfel încât conflictul să fie dus pe teritoriul Federației Ruse, a declarat ministrul estonian de externe, Margus Tsahkna, într-un interviu acordat DW, citat de European Pravda.
Șeful diplomației de la Tallinn a respins afirmațiile potrivit cărora Estonia ar fi una dintre cele mai vulnerabile țări europene în fața unei agresiuni ruse, calificând aceste evaluări drept „știri false”.
„Dacă Rusia invadează teritoriul nostru, atunci, prin faptul că vom rezista, vom duce războiul pe teritoriul Rusiei”, a afirmat Tsahkna.
El a precizat că, deși poziția geografică face ca Estonia să fie considerată o posibilă țintă, situația reală este diferită. „În realitate, ne consolidăm semnificativ capacitățile. Cred că NATO este mai puternică ca niciodată. Avem deja noi planuri de apărare și asta înseamnă că nu doar așteptăm”, a spus ministrul.
Margus Tsahkna a exprimat îngrijorări privind capacitatea Europei de a lua decizii ferme în domeniul securității.
„Suntem îngrijorați în legătură cu Europa, dacă Europa este pregătită să ia decizii, să se ridice, să devină mai puternică”, a declarat acesta.
Totodată, ministrul estonian a avertizat împotriva inițierii unor discuții cu liderul de la Kremlin fără o strategie clară.
„Am urmat o astfel de politică în Europa timp de câteva decenii. Și care este rezultatul? Mai multe războaie și o Rusie mai agresivă. Este absolut greșit acum să căutăm un emisar special al Uniunii Europene care să fie trimis la Kremlin, pentru că se va întoarce umilit și mai slab, iar acest lucru va slăbi și poziția Ucrainei”, a afirmat Tsahkna.
Declarațiile vin în contextul unor dezbateri la nivel european privind posibilitatea reluării unui canal direct de dialog cu Moscova, după ce mai mulți lideri europeni au susținut ideea desemnării unui emisar special al Uniunii Europene pentru relația cu Rusia.