EXCLUSIV Garda de Mediu este intesata de politisti pensionari care cumuleaza pensia speciala cu salariul la stat. Colonelul Paduraru si-a adus mai multi apropiati din MAI in Garda de Mediu

politica

Scandalul produs de introducerea unui amendament de catre conducerea Garzii de Mediu prin care arderile si ingroparea deseurilor nu ar mai constitui infractiuni, aduce in prim plan conducerea acestei institutii. Din informatiile aktual24, directorul Aurelian Paduraru, colonel de politie, s-a inconjurat de politisti pensionari la Garda Nationala de Mediu.

In conditiile in care se discuta tot mai des de interzicerea cumului pensiei cu salariu la stat, oamenii de baza ai lui Paduraru sunt fosti politisti, actuali pensionari.

Aurelian Paduraru este colonel in rezerva si membru al PNL Galati. Fost secretar de stat in ministerul de Interne, Paduraru a fost numit prin decizie a premierului Nicolae Ciuca comisar sef al Garzii de Mediu in mai 2022. El a venit la Mediu din functia de secretar de stat in ministerul de Interne, desi nu mai este politist de cativa ani.

Potrivit declaratiei de avere pe 2021, el cumuleaza pensia speciala cu salariu. Paduraru a consemnat ca a incasat aproape 80.000 de lei pe an pensie, la care s-a adaugat 109.000 de lei salariu ca secretar de stat in MAI.

Lider de sindicat, specialist in mediu

Alti fosti politisti pensionati au fost angajati apoi la Garda de Mediu in calitate de consilieri si membri ai corpului de control.

Este vorba de Ionel Babus, fost lider de sindicat in MAI si consilier al lui Paduraru. De la casa de pensii a MAI el a primit anul trecut 111.600 de lei, adica 9,600 de lei pe luna. Pensia urmeaza sa fie cumulata cu salariul de consilier al sefului Garzii de Mediu. Babus a lucrat si la Directia Pasapoarte, fostul loc de munca a colonelului Paduraru.

Ariile protejate, pe mana fostilor politisti

Gabriel Silviu Obada este din acest an consilier consilier superior la Garda de Mediu. Inainte a lucrat in Ministerul de Interne si in Agentia Nationala pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). De la MAI a incasat anul trecut o pensie de 44.500 de lei. Pe care o va cumula cu salariu de consilier al comisarului sef Aurelian Paduraru.

Un alt angajat recent al ANANP, institutie din subordinea Ministerului Mediului, este Vasile Tudorache, consilier superior. De la Agentie incaseaza un salariu de 76.000 de lei pe an, la care se adauga pensia platita de MAI de 94.800 de lei. In total, venituri de 14.000 de lei net, pe luna.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: