Președintele PNL, Ilie Bolojan, nu renunță la intenția de a-i înlocui pe liderii de filiale care au obținut rezultate slabe la ultimele alegeri, așa cum a aflat aktual24.ro de la mai mulți lideri ai partidului. Prima încercare, de lunea trecută, 2 februarie, a eșuat la vot, Hubert Thuma înregistrând o victorie în fața premierului în lupta internă pentru controlul PNL.
În următoarea ședință a Biroul Politic al PNL, președintele partidului, Ilie Bolojan, dorește să supună la vot, din nou, destituirea liderilor de filiale cu cele mai slabe rezultate la alegerile din 2024. Inițial, această întâlnire politică urma să aibă loc luni, 9 februarie, dar din cauza programul încărcat al premierului Bolojan, ședința a fost împinsă spre zilele următoare, așa cum a aflat aktual24.ro de la reprezentanți ai PNL, dintre care unul este lider al unei filiale.
Reamintim că în statutul PNL se precizează că după orice etapă electorală, liderii filialelor cu cele mai slabe zece rezultate sunt înlocuiți. Bolojan vrea să respecte această regulă. Însă, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, se opune și a format o tabără de dizidenți în partid care doresc să-l înlocuiască pe premier chiar de la Palatul Victoria prin retragerea sprijinului politic, așa cum ne-au relatat mai multe surse.
De altfel, conflictul dintre Bolojan și Thuma este unul public, președintele CJ Ilfov nu a ezitat să-l atace pe premier, care este și președintele PNL, pe pagina personală de Facebook și într-un interviu la Antena 3, unde l-a acuzat pe Bolojan că l-a ”trădat” pe Crin Antonescu la prezidențiale.
Lista șefilor de filiale PNL vizați de schimbările lui Bolojan include cel puțin zece nume, inclusiv la nivel de Capitală. aktual24.ro a obținut confirmarea acestei liste de la reprezentanți ai partidului.
Iată șefii de filiale luați în colimator de președintele PNL Ilie Bolojan
Gorj: Ion Iordache
Filialele a obținut între 10,15% la Camera Deputaților și 10,80% la alegerile pentru Senat din 2024.
Iordache deține numeroase terenuri agricole și forestiere, de unde i s-a tras și porecla „Iordache-două județe”. În Parlament nu a vorbit prea mult, doar de câteva ori anul trecut, dar chiar și așa s-a făcut remarcat, pentru că se numără printre politicienii care au susținut legalizarea prostituției. Ion Iordache este fost primar al orașului Turceni (2008). În trecut, a cochetat cu mai multe partide, așa de exemplu a fost președinte ALDE Gorj, dar a mai avut colaborări politice locale cu PSD. În prezent este președinte PNL Gorj.
Vrancea: Dragoș Ciobotaru
Filialele a obținut între 17,19% la Camera Deputaților și 16,59% la alegerile pentru Senat din 2024.
Anul 2026 se anunță destul de provocator pentru președintele PNL Vrancea Dragoș Ciobotaru, mai ales că deputatul Ion Ștefan se anunță un adversar redutabil la șefia filialei locale. Recent, Ciobotaru a transmis un mesaj critic la adresa administrațiilor locale care depind constant de alocări guvernamentale, fără o planificare coerentă a investițiilor și fără obiective clare de eficientizare. Lipsa unei viziuni administrative și a unor proiecte bine fundamentate conduce inevitabil la eșec și la stagnarea comunităților, spune deputatul.
Buzău: Adrian Mocanu
Filiala a obținut între 7,99% la Camera Deputaților și 8,21% la alegerile pentru Senat din 2024. Despre demiterea lui Adrian Mocanu, președintele PNL Buzău, se vorbește de ceva vreme și chiar dacă a fost întârziată din diferite motive, cel mai probabil deznodământul va fi cel așteptat. Conducerea PNL este nemulțumită de rezultatele partidului la ultimele alegeri, Mocanu continuând pe calea fostului președinte Cristinel Romanescu. Rezultatele au fost proaste atât în 2020, cât și în 2024, iar în oraș se vorbește că Mocanu ar fi preocupat să-și găsească un nou partid.
Ialomita: Dragoș Soare
Filialele a obținut între 8,78% la Camera Deputaților și 8,33% la alegerile pentru Senat din 2024. Dragoș Soare are o activitate de peste două decenii în PNL. În 2020, a fost ales primar la Slobozia, de altfel și prima victorie a PNL la Slobozia, de după 1989. Anul trecut, Soare anunța „reconstrucția” filialei locale a PNL, după rezultatele dezamăgitoare de la alegeri, pe fondul unor lupte interne la nivel local care au slăbit puterea organizației în Ialomița.
Harghita: Sebastian Buzilă
Filialele a obținut între 1,52% la Camera Deputaților și 1,51% la alegerile pentru Senat din 2024. Sebastian Buzilă a fost ales primar al municipiului Topliţa, în 2024. În urmă cu doi ani a fost în centrul unui scandal la nivel local, când a ajuns la spital în urma unei altercaţii cu arhitectul şef al primăriei de la acea data. În trecut, Buzilă a activat și în mediul privat, conducând o firmă de expertiză contabilă.
Covasna: Olimpiu Stelian Floroian
Filialele a obținut 2,90% la Camera Deputaților și tot 2,90% la alegerile pentru Senat din 2024. Olimpiu Stelian Floroian are mai multe mandate la conducerea filialei locale a PNL. „Ne-am luat singuri destinul în mână și am făcut ceea ce a trebuit să facem pentru un rezultat bun în Covasna al PNL”, declara Floroian, în 2024.
Mureș: Ciprian Dobre
Filialele a obținut între 10,12% la Camera Deputaților și 10,56% la alegerile pentru Senat din 2024. Foarte probabil, Ciprian Dobre este și el în vizorul lui Bolojan. Dobre este un nume important în PNL Mureș cu activitate de ceva ani. A fost de mai multe ori în conducerea filialei locale, dar a avut și funcții importante la nivel de județ. Printre funcțiile ocupate se numără cea de deputat, prefect de Mureș, iar până în 2016 a fost președintele Consiliului Județean Mureș. În 2008 a fost ales deputat în Parlamentul României. Din 4 August 2023, este din nou prefectul județului Mureș. De profesie, Ciprian Dobre este avocat.
Liderii din București
Sectorul 2: Monica Anisie
Filiala a obținut între 13,38% la Camera Deputaților și 13,47% la alegerile pentru Senat din 2024. La sectorul 2 președinte de filială este Monica Anisie, fost ministru al Educației și Cercetării al României în guvernul condus de Ludovic Orban. În locul ei ar urma să fie numit Silviu Feroiu, consilier general. Acesta este activ în zona administrativă și de politici publice locale.
Sectorul 3: Andrei Baciu
Filiala a obținut între 12,75% la Camera Deputaților și 12,81% la alegerile pentru Senat din 2024. Organizația de la Sectorul 3 îl are ca președinte pe Andrei Baciu, care ar urma să fie înlocuit, din cauza rezultatelor slabe la alegeri, de către Antonel Tănase, un apropiat al lui Ludovic Orban. Numele acestuia a fost inclus în negocierile privind fuziunea cu Forța Dreptei și pactul pentru susținerea lui Ciprian Ciucu la București. Antonel Tănase este fost secretar general al Guvernului și apropiat al conducerii centrale liberale.
Sectorul 4: Ionuț Stroe
Filiala a obținut între 13,45% la Camera Deputaților și 11,89% la alegerile pentru Senat din 2024. La sectorul 4 președinte de filială este Ionuț Stroe. Propunerea grupării conduse de Ilie Bolojan pentru înlocuitorul lui Stroe este Cătălin Renghea. Acesta este lider PNL Sector 4, cu activitate în administrația locală și în structurile partidului. Se consideră că are un profil organizatoric, implicat în consolidarea filialei și în coordonarea proiectelor politice la nivel de sector.
Sectorul 5: Dan Meran
Filiala a obținut între 10,72% la Camera Deputaților și 10,75% la alegerile pentru Senat din 2024. La sectorul 5 președintele filialei PNL este Dan Meran. Propunerea lui Bolojan este avocata Cristina Trăilă, parte din echipa de încredere a premierului, aceasta fiind favorită pentru conducerea filialei.
Hubert Thuma l-a atacat dur pe Bolojan, pe motiv că veniturile produse în comunități ajung la bugetul central. În jurul lui au început să se strângă, acum, numeroși baroni locali nemulțumiți de deciziile premierului, dar și de direcția în care merge politica partidului. Cu alte cuvinte crește puterea lui Thuma în partid, iar acesta devine pe zi ce trece un adversar tot mai periculos pentru Bolojan, dar și pentru primarul Ciprian Ciucu de la Capitală, căruia îi stă în coastă.
De partea lui Hubert Thuma au trecut, potrivit surselor apropiate de PNL consultate de noi, filialele de la Teleorman, Giurgiu (doar o parte, după câte se pare), Galați, Brăila, Ilfov, Gorj, Călărași.
Iată și oamenii care îi țin partea lui Thuma, președinte PNL Ilfov:
Teleorman: Argeșeanul Daniel Constantin, cu state vechi pe la mai multe partide, numit recent la conducerea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), aflată în subordinea Guvernului. Cel mai probabil, va fi schimbat de la conducerea filialei locale din Teleorman, după această numire
Giurgiu: Toma Petcu, președinte CJ Giurgiu, vicepreședinte Regiunea Sud Muntenia
Galați: George Scarlat, deputat, fost secretar de stat la Agricultură
Brăila: Alexandru Popa, deputat
Gorj: Ion Iordache, deputat
Călărași: Ciprian Pandea, deputat
Ilfov: filiala de aici își susține președintele – Hubert Thuma.
La categoria aparent indeciși, dar care îl sprijină pe Thuma, am putea trece vicepreședinți regionali, dar și șefi de filiale precum:
Adrian-Ioan Veștea, prim-vicepreședinte PNL, președinte PNL Brașov, președinte CJ Brașov
Alina Gorghiu, deputat, fost președinte PNL, despre care se știe că este anti-Bolojan
Ștefan-Bucur Stoica, președinte PNL Dolj, deputat.
Luni seara, într-un interviu la Digi24, Bolojan a explicat de ce încearcă să producă schimbări în partid.
„Am căutat să mă înconjor de profesioniști și cred că PNL, dacă dorește să-și întărească cota de încredere, trebuie să se bazeze pe oameni performanți. PNL nu trebuie să se USR-izeze, dar nici să se PSD-izeze”, a a spus Bolojan în replică la acuzațiile lui Thuma.
”Discuțiile din interiorul PNL nu au fost generate de măsuri guvernamentale, ci de înlocuirea unor colegi care nu au făcut performanță. Este un minus pe care îl avem. Am dorit aceste schimbări, însă o parte din colegi nu au vrut să facă un pas în lateral. Cetățenii nu sunt interesați de acest tip de aspecte și eu încerc să-mi concentrez energia pe probleme guvernamentale, dar încerc ca prin măsurile interne PNL să rămână un partid relevant pe scena politică”, a mai spus Bolojan.