Exclusiv: „Nu suport politruci care cred ca pot scuipa la nesfarsit natiunea mea!” – Un deputat anunta actiuni fata de pozitia ambasadorului rus la Bucuresti

news

Un deputat roman critica dur Ambasada Rusiei de la Bucuresti si pe ambasadorul Kuzmin. „Nu suport politruci care cred ca pot scuipa la nesfarsit natiunea mea”, subliniaza Eugen Tomac. Intr-o declaratie in exclusivitate pentru Aktual24, deputatul reclama „comportamentul condamnabil” si „lipsa de demnitate” a Rusiei in ceea ce priveste pozitia legata de masacrul de la Fantana Alba.

Pe pagina de Facebook a Ambasadei a fost postat, inca de pe 17 aprilie, mesajul Rusiei in care se afirma ca in „asa-zisul masacru” de la Fantana Alba ar fi murit „doar” 50 de oameni dupa ce „granicerii sovietici” – un eufemism pentru trupele NKVD – au actionat „potrivit legii”.

„Din ciclul ‘cum se poate umple de ridicol un ambasador si cum poate pune tara sa intr-o situatie penibila’. Nu port in mine sentimentul urii fata de nimeni, asa cum nu judec popoarele dupa niste provocatori. In schimb, nu suport politruci care cred ca pot scuipa la nesfarsit natiunea mea”, a reactionat Tomac.

3

 

Acesta a explicat, intr-o declaratie pentru Aktual24, ca pozitia Rusiei reprezinta o provocare si o lipsa de respect.

„Pozitia exprimata de Ambasada Federatiei Ruse cu privire la masacrul de la Fantana Alba este in mod clar pozitia statului rus, deoarece Ministerul de Externe de la Moscova si-a insusit acest text pe care l-a prezentat si pe pagina sa de internet.

Nu discutam, asadar, despre o simpla analiza prezentata de Ambasadorul Kuzmin, ci de o pozitie oficiala a Rusiei, prin care se neaga gravitatea tragediei creata de catre trupele NKVD, cand au fost omorati mii de romani care doreau sa plece din Nordul Bucovinei, anexat la URSS in urma pactului Ribbentrop -Molotov.

Moscova nu a recunoascut niciodata crimele stalinismului si iata ca nici astazi nu doreste sa dea dovada de demnitate si sa condamne cu fermitate acel macel. Din contra, a adoptat o pozitie care reflecta un comportament condamnabil.

Nu este posibil sa vii sa spui astazi ca vina pentru tragedia de la Fantana Alba o poarta serviciile de informatii romanesti si ca au fost omorati mult mai putini cetateni (50 de persoane), cand discutam de mii de victime, aproximativ 3000”, a declarat Tomac.

Masacrul-de-la-Fantana-Alba-Expozitie-PPE-Bruxelles-Parlamentul-European-Bucovina

 

Deputatul a adaugat ca va cere infiintarea unei comisii referitoare la tragicile evenimente de la Fantana Alba.

„Voi solicita ca la nivelul parlamentului sa se creeze o Comisie pentru adevar cu privire la acest masacru. Avem obligatia sa stim cati romani au fost omorati si aruncati acolo in gropi comune, cine sunt acesti martiri, pentru a le cinsti asa cum se cuvine memoria”, a conchis Tomac.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: