„Cancerul tău, vaccinul tău”, și-a intitulat medicul analiza publicată după anunțarea rezultatelor.
Moderna și Merck au anunțat că studiul INTerpath-001 și-a atins atât obiectivul principal, supraviețuirea fără recidivă, cât și unul dintre obiectivele secundare importante, supraviețuirea fără metastaze la distanță. Combinația dintre intismeran autogene, cunoscut anterior sub denumirile V940 sau mRNA-4157, și pembrolizumab a avut rezultate semnificativ mai bune decât pembrolizumab administrat singur.
Studiul de fază III a inclus 1.137 de pacienți cu melanom cutanat în stadiile IIB, IIC, III sau IV, ale căror tumori fuseseră îndepărtate complet chirurgical. Pacienții au fost repartizați în raport de doi la unu pentru a primi vaccinul personalizat împreună cu pembrolizumab sau pembrolizumab și placebo. Tratamentul a fost administrat timp de aproximativ un an.
„Problema nu mai este tumora pe care o vezi și o poți exciza, ci boala microscopică pe care nu o vezi, dar care poate rămâne în organism și poate reapărea, uneori după luni sau ani, sub forma unei recidive locale sau a metastazelor”, explică Ciprian Maxim.
Elementul esențial al tratamentului este faptul că nu există o formulă identică administrată tuturor pacienților.
După îndepărtarea tumorii, materialul genetic al acesteia este analizat pentru identificarea mutațiilor specifice cancerului respectiv. Sunt selectate apoi mutațiile cu potențialul de a genera neoantigene pe care sistemul imunitar le poate identifica drept ținte.
Pornind de la aceste informații este produs un ARN mesager sintetic care poate codifica până la 34 de neoantigene specifice tumorii pacientului. Vaccinul primit de un bolnav poate fi astfel diferit de cel administrat altui bolnav cu același diagnostic de melanom.
„Este, într-un fel, o schimbare a logicii după care am construit medicamentele până acum: în loc să fabricăm același tratament pentru mii de oameni care au aceeași boală, folosim cancerul unui singur om pentru a fabrica tratamentul destinat acelui om”, explică medicul.
Rolul pembrolizumabului este diferit. Acesta este un anticorp anti-PD-1 care blochează unul dintre mecanismele prin care cancerul poate frâna activitatea celulelor sistemului imunitar.
„Unul îi arată sistemului imun ce trebuie să caute, celălalt încearcă să îi permită să atace”, sintetizează Ciprian Maxim mecanismul combinației.
Rezultatul fazei III vine după date favorabile obținute într-un studiu mai mic, KEYNOTE-942, care a inclus 157 de pacienți cu melanom în stadiul III sau IV, operat complet.
La o urmărire mediană de aproximativ cinci ani, combinația dintre intismeran și pembrolizumab a redus cu 49 la sută riscul relativ de recidivă sau deces și cu 59 la sută riscul de metastază la distanță sau deces față de pembrolizumab administrat singur.
Ciprian Maxim avertizează însă că procentul de 49 la sută nu reprezintă rezultatul noului studiu de fază III.
Moderna și Merck nu au făcut publice deocamdată valorile complete ale beneficiului observat în INTerpath-001. Companiile au anunțat că diferențele pentru supraviețuirea fără recidivă și fără metastaze la distanță au fost semnificative statistic și relevante clinic, dar datele detaliate urmează să fie prezentate la un congres medical.
„Aici merită oprit entuziasmul înainte de a transforma știința într-o reclamă”, subliniază medicul.
O altă limită importantă este supraviețuirea globală. Studiul continuă pentru a determina dacă pacienții care primesc vaccinul personalizat împreună cu pembrolizumab trăiesc efectiv mai mult decât cei care primesc doar imunoterapia standard. Supraviețuirea globală este unul dintre obiectivele secundare majore ale studiului.
Prin urmare, datele disponibile nu permit afirmația că vaccinul „vindecă melanomul”.
„Datele de până acum demonstrează reducerea recidivelor și a metastazelor la distanță, ceea ce este important în sine, dar supraviețuirea globală nu a fost încă demonstrată statistic”, arată Maxim.
Companiile au precizat și că profilul de siguranță observat în faza III a fost în concordanță cu studiile anterioare și că nu au fost identificate noi semnale de siguranță.
Miza este mai mare decât tratamentul melanomului. Moderna și Merck desfășoară în prezent nouă studii de fază II și III cu această platformă, în mai multe tipuri de tumori, între care cancerul pulmonar non-microcelular, cancerul vezical și carcinomul renal. Există și studii mai timpurii în cancerul pancreatic și gastric.
Dacă eficacitatea va fi confirmată și în alte tipuri de cancer, tehnologia ar putea transforma modul în care sunt concepute unele tratamente oncologice, spune Ciprian Maxim.
Există însă și o dificultate industrială majoră. Pentru fiecare pacient trebuie analizată separat tumora, identificate mutațiile relevante, proiectat ARN-ul mesager și produs un lot individual de tratament.
„Oncologia va trebui să rezolve nu doar problema eficacității, ci și una industrială și economică fără precedent: cum produci la scară mare un medicament care, prin definiție, trebuie fabricat individual”, arată medicul.
Intismeran autogene rămâne un tratament experimental și nu poate fi prescris în prezent ca terapie standard. Moderna și Merck au anunțat că vor prezenta datele complete și le vor transmite autorităților de reglementare.
În Europa, combinația V940-pembrolizumab a primit încă din aprilie 2023 statutul PRIME din partea Agenției Europene pentru Medicamente, mecanism destinat terapiilor promițătoare dezvoltate pentru nevoi medicale importante.
„Pe 19 august 2026 nu s-a descoperit «vaccinul împotriva cancerului», pentru că un asemenea produs universal nu există”, concluzionează Ciprian Maxim.
Ceea ce a demonstrat studiul, arată medicul, este posibilitatea de a utiliza informația genetică a tumorii unui pacient pentru construirea unui vaccin mRNA individual, capabil, în combinație cu imunoterapia, să reducă riscul revenirii bolii.
„În loc să căutăm vaccinul împotriva cancerului, am început să construim vaccinul împotriva cancerului fiecărui pacient”, afirmă Ciprian Maxim.