Conform informațiilor oferite de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, peste 40 de persoane au reușit să iasă din clădire, iar o persoană care a suferit arsuri la mâini a fost transportată de urgență la spital.
În cursul zilei de joi, 14 mai 2026, o explozie puternică a avut loc într-o hală aflată în municipiul Târgoviște. Pompierii au declanșat planul de intervenție și s-au deplasat de urgență la fața locului, cu mai multe autospeciale.
Conform informațiilor oferite de ISU Dâmbovița, în urma incidentului, peste 40 de persoane au reușit să iasă din clădire, iar o altă persoană, care s-a ales cu arsuri la nivelul mâinilor, a fost preluată de un echipaj medical și a fost transportată de urgență la spital, pentru a beneficia de îngrijiri de specialitate.
Sursa citată anterior mai menționează că explozia s-a produs la aproximativ ora 10:00 și nu a fost urmată de un incendiu.
„Un număr de 44 de persoane s-au autoevacuat. O persoană ce prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare a fost asistată medical şi transportată la spital pentru îngrijiri suplimentare”, a transmis sursa citată.
Hala în care a avut loc explozia aparține unui operator economic din municipiul Târgoviște și este situată pe strada Laminorului.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o autospecială SMURD.
Conform ISU Dâmbovița, 44 de persoane au reușit să părăsească clădirea în condiții de siguranță, în timp ce o altă persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În prezent, se realizează un perimetru de siguranță, iar misiunea salvatorilor este în desfășurare. Astfel, urmează să se stabilească cauzele care au condus la producerea exploziei.