O puternică explozie s-a produs sâmbătă dimineața, în jurul orei 04:00, într-o garsonieră situată la etajul al treilea al unui bloc cu patru etaje, pe Intrarea Banatului, în localitatea Chitila, județul Ilfov.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF), explozia nu a fost urmată de izbucnirea unui incendiu, însă suflul acesteia a provocat desprinderea unor elemente de tâmplărie ale imobilului.
Ca măsură de siguranță, autoritățile au dispus evacuarea a 40 de persoane din bloc. Două persoane aflate în garsoniera în care s-a produs explozia au suferit arsuri.
Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
La fața locului a fost solicitată și o echipă din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, care urmează să evalueze starea clădirii și eventualele riscuri structurale, conform competențelor legale.
Pentru gestionarea situației de urgență, ISU B-IF a intervenit cu un dispozitiv amplu, format din cinci autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, două ambulanțe SMURD, precum și un echipaj SABIF, venit în sprijin.
Cauza exactă a exploziei urmează să fie stabilită în urma cercetărilor efectuate de autoritățile competente.