Explozii la Moscova, au ajuns dronele Ucrainei. Ministerul rus al Apărării confirmă că două drone au ajuns în capitală – VIDEO

Explozii la Moscova au ajuns dronele Ucrainei. Ministerul rus al Apărării confirmă că două drone au ajuns în capitală - VIDEO

Mai multe explozii au fost auzite, duminică seară, la periferia Moscovei, după ce drone neidentificate ar fi ajuns în regiunea capitalei Federaţiei Ruse, potrivit unor relatări ale locuitorilor şi informaţiilor publicate de canale ruseşti de Telegram.

În cursul serii de duminică, aceste canale au semnalat apropierea unor drone neidentificate de Moscova, explozii fiind raportate în oraşul Kashira, din regiunea Moscova. În paralel, pe reţelele sociale au apărut imagini video care surprind atât dronele, cât şi exploziile.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, nu a comentat public incidentul până în prezent.

În schimb, Ministerul rus al Apărării a transmis că, în intervalul orar 16:00–20:00, ora locală, sistemele de apărare aeriană ar fi doborât 56 de drone, dintre care două în regiunea Moscova.

Potrivit comunicatului instituţiei, dronele ar fi fost interceptate astfel: 24 deasupra regiunii Belgorod, 17 deasupra regiunii Briansk, cinci deasupra regiunii Tula, trei deasupra regiunii Kursk, câte două deasupra regiunilor Kaluga, Reazan şi Moscova şi una deasupra regiunii Voronej.

Autorităţile ruse nu au oferit, până în acest moment, informaţii oficiale privind eventuale pagube sau victime în regiunea Moscova.

Potrivit presei ruse, nu este pentru prima dată când capitala este vizată de astfel de incidente. În noaptea de 11 decembrie, au fost raportate drone neidentificate care s-ar fi apropiat de Moscova, situaţie în urma căreia autorităţile au instituit un „nivel roşu de pericol”. Atunci, aeroporturile Vnukovo, Domodedovo, Şeremetievo şi Jukovski şi-au suspendat temporar activitatea.

De asemenea, pe 30 noiembrie, au fost semnalate drone în apropierea Moscovei, fiind impuse restricţii temporare pe aeroporturile din capitală. Presa rusă a relatat că explozii au fost auzite în mai multe zone din regiunea Moscova, inclusiv trei deflagraţii în oraşul Kolomna.

Comentarii

Citește mai departe

Consiliul de Securitate al ONU se reunește joi, 15 ianuarie 2026, pentru un briefing privind situația din Iran, la solicitarea Statelor Unite. Anunțul a fost făcut de un purtător de cuvânt al președinției somaleze, care deține președinția rotativă a Consiliului în această lună transmite Reuters. Reuniunea este programată pentru după-amiaza zilei de joi (ora New […]
Noul an aduce continuitate pentru cel mai mare proiect de economie circulară din România. Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) funcționează în continuare pe baza aceluiași mecanism clar și stabil, prin care consumatorii recuperează garanția de 50 de bani pentru fiecare ambalaj eligibil returnat. În cei doi ani de operare, sistemul, administrat de RetuRO, a pus bazele […]
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a ridicat, miercuri seară, 14 ianuarie 2026, avertismentul de călătorie pentru Republica Islamică Iran la nivelul maxim 9/9 – „PĂRĂSIȚI IMEDIAT ȚARA!”. Decizia, anunțată pe site-ul instituției, vine în contextul deteriorării dramatice a situației de securitate din Iran, marcată de proteste masive anti-regim, represiune violentă și riscul crescut de […]
Emisarul american Steve Witkoff a anunțat începerea celei de-a doua faze a planului președintelui Donald Trump de a pune capăt războiului din Gaza, cu un guvern palestinian tehnocrat stabilit în teritoriu. În cadrul primei faze, Hamas și Israel au convenit asupra unui armistițiu în octombrie, precum și asupra unui schimb de ostatici și prizonieri, o […]
Autoritățile din Cipru investighează „moartea nenaturală” a unui diplomat la ambasada Rusiei. Moartea diplomatului survine în timp ce poliția încearcă, de asemenea, să ajungă la rădăcina unui scandal de corupție care zguduie țara, informează The Guardian. „Incidentul de la ambasadă este tratat ca o moarte nenaturală, deoarece se pare, pe baza autopsiei, că a fost […]