„Extinderea focarului a fost inevitabilă”. Deficienţe grave la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi: lipsă de igienă, materiale expirate şi aviz de funcţionare ilegal. Raportul ajunge la Parchetul General

02.10.2025, News
Extinderea focarului a fost inevitabilă. Deficienţe grave la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi lipsă de igienă materiale expirate şi aviz de funcţionare ilegal. Raportul ajunge la Parchetul General
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi concluziile controalelor efectuate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi, unde şapte copii internaţi la ATI au murit recent, existând suspiciuni de infecţii nosocomiale. Rezultatele sunt alarmante: deficienţe grave în infrastructură, proceduri nerespectate şi nereguli administrative majore. Cele două rapoarte – al Corpului de Control şi al Inspecţiei Sanitare de Stat – vor fi transmise Parchetului General.

Probleme majore identificate la ATI

Lipsa igienei de bază: în saloanele ATI nu există chiuvete cu apă curentă pentru personalul medical.

„În Terapia intensivă de la acest spital se intră ca în gară. Nu există filtru pentru pacienţi, nu există locuri pentru dezinfecţia mâinilor, nu există spaţii pentru echiparea cu echipamente de protecţie”, a subliniat Rogobete.

  • Paturi amplasate neconform şi circuite funcţionale inexistente.
  • Sala de montare a cateterelor venoase centrale nu are apă sterilă, deşi aici se fac proceduri invazive cu risc major de infectare.
  • Materiale expirate şi depozitare incorectă: s-au găsit echipamente medicale pe holuri, materiale sterile expirate şi consumabile depozitate pe pervazurile geamurilor.

Aviz de funcţionare emis ilegal

Ministrul a atras atenţia că avizul sanitar al secţiei ATI a fost emis ilegal de DSP Iaşi în 2025, deşi unitatea nu respecta cerinţele minime de infrastructură.

„În planul cadru de conformare anexat la autorizaţia sanitară de funcţionare nu este prevăzut niciun obiectiv de remediere şi nu se menţionează că în saloanele ATI nu există chiuvete”, a precizat Rogobete.

Rapoarte ignorate şi nereguli administrative

În 2024, spitalul a mai fost controlat, dar niciuna dintre măsurile recomandate nu a fost aplicată.

Planul de supraveghere a infecţiilor nu conţine date despre rata, incidenţa şi tipurile de germeni, iar controalele microbiologice nu au fost documentate corespunzător.

Nereguli în numiri: şefa secţiei ATI nu are statut de cadru universitar, aşa cum cere legea, iar medicul epidemiolog nu a putut dovedi promovarea examenului necesar.

Evidenţe contabile incomplete: dezinfectanţii şi materialele sanitare achiziţionate nu figurau în registrele financiare ale spitalului.

„Extinderea focarului a fost inevitabilă”

Rogobete a explicat că infrastructura deficitară şi lipsa respectării protocoalelor au dus la pierderea controlului asupra infecţiilor nosocomiale:

„Pe fondul acestor lipsuri, s-a ajuns la extinderea focarului într-un timp foarte scurt şi la pierderea controlului în gestionarea infecţiilor asociate activităţii medicale.”

Raportul complet va fi analizat de Parchetul General, care urmează să stabilească de ce unitatea a primit aviz de funcţionare şi cine poartă răspunderea pentru nereguli.

Comentarii

Citește mai departe

Un fost comandant de rang înalt din Iran s-a lăudat că țara sa ar putea să-l asasineze pe președintele Donald Trump chiar și în interiorul Casei Albe. „Dacă scopul este asasinarea lui Trump, Republica Islamică poate face acest lucru cu ușurință chiar în Casa Albă. Ori de câte ori este necesar, suntem capabili să facem […]
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, susţine că acuzaţiile potrivit cărora PSD ar sabota Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prin refuzul de a vota legile necesare îndeplinirii jaloanelor sunt lipsite de fundament, în condiţiile în care Guvernul demis nu mai poate iniţia şi transmite Parlamentului proiecte de lege. „E acuzat PSD că «sabotează» PNRR, întrucât ar […]
Matthew Bryza, fost membru al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, consideră că președintele Donald Trump s-a apropiat mai mult de Ucraina deoarece vede, din ce în ce mai mult, Kievul ca fiind partea care câștigă avânt strategic, iar Rusia ca fiind probabilul învins în propriul său război, relatează Kyiv Post. Într-un interviu acordat […]
Mișcarea houthi din Yemen a lansat rachete asupra Arabiei Saudite, după ce a acuzat, luni, regatul că a bombardat un aeroport aflat sub controlul său, încălcând un armistițiu de patru ani în conflictul dintre saudiți și gruparea aliniată Iranului, informează Reuters. Arabia Saudită a interceptat rachete „lansate de miliția teroristă houthi către regiunea sudică”, a […]
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz, înlocuind-o cu acorduri de comerţ şi investiţii cu statele din Golf, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres. ‘Pe baza conversaţiilor […]