Newcastle, un important centru al industriei textile din provincia KwaZulu-Natal, a fost afectat de protestele organizate de gruparea anti-imigrație „March and March”. Mai mulți muncitori străini au părăsit orașul, de frică să nu fie linșați de „suveraniștii” locali, iar proprietarii fabricilor spun că plecările au lăsat în urmă linii de producție cu utilaje nefolosite.
Trei proprietari de fabrici au declarat pentru Reuters că au pierdut între 12% și 19% din personal în urmăa protestelor. Sindicatul care reprezintă lucrătorii din industria textilă estimează că aproximativ 15% dintre cei 15.000 de angajați din sectorul local au plecat.
Problema este cu atât mai sensibilă cu cât Africa de Sud se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului din lume, iar grupările anti-imigrație susțin că muncitorii străini concurează direct cu sud-africanii pentru locurile de muncă.
Proprietarii fabricilor spun că încearcă să ocupe posturile rămase libere cu muncitori locali, însă recrutarea se dovedește dificilă.
Unul dintre antreprenori a încercat să pregătească sud-africani pentru locurile de muncă disponibile, dar afirmă că nu își permite să extindă programul de instruire. În același timp, unii dintre muncitorii migranți care au plecat aveau ani de experiență și competențe greu de înlocuit rapid.
Industria textilă este dependentă de lucrători care pot opera mașinile de cusut și care au experiență în producția de serie. Pierderea unui număr semnificativ de angajați poate afecta direct capacitatea fabricilor de a respecta comenzile și termenele de livrare.
Un proprietar citat de Reuters afirmă că nu poate găsi imediat localnici care să aibă aceleași competențe precum muncitorii străini plecați.
Situația nu înseamnă însă că Africa de Sud nu dispune de muncitori disponibili. Sindicatele contestă explicația potrivit căreia localnicii nu ar dori să muncească și susțin că problema principală este nivelul redus al salariilor și condițiile de lucru.
În industria textilă, muncitorii sunt adesea plătiți în funcție de numărul de articole produse. Potrivit Reuters, doar cei mai productivi angajați ajung să câștige salariul minim național, stabilit la aproximativ 30,23 ranzi pe oră, echivalentul a circa 1,83 dolari.
Sindicatele afirmă că nivelul veniturilor, costurile transportului și condițiile de muncă îi determină pe mulți sud-africani să evite aceste locuri de muncă sau să caute alternative mai bine plătite.
Proprietarii fabricilor susțin, la rândul lor, că nu își permit să ofere salarii semnificativ mai mari. Ei afirmă că retailerii plătesc foarte puțin pentru produsele fabricate local, ceea ce limitează marja disponibilă pentru creșterea veniturilor angajaților.
Un alt obstacol este structura industriei, în care prețurile mici negociate de comercianți exercită presiune asupra producătorilor.
În timp ce grupările anti-imigrație afirmă că migranții ocupă locurile de muncă ale localnicilor, plecarea acestora a lăsat unele fabrici cu posturi vacante și cu dificultăți în menținerea producției.
Pe de altă parte, sindicatele susțin că soluția nu este înlocuirea muncitorilor migranți cu orice preț, ci îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea atractivității locurilor de muncă pentru populația locală.