„Familia regala a fost ACAPARATA de Voiculescu si Antena Group. Regalistii raman cu Duda” – Acuzatiile unei monarhiste

news

Narcisa Iorga, fost membru CNA, provenind dintr-o „familie pro-monarhista”, aduce acuzatii grave Casei Regale a Romaniei, dupa ce Regele Mihai a decis sa ii retraga lui Nicolae titlul de „Principe al Romaniei”.

Narcisa Iorga spune ca familia regala a fost „acaparata” de Dan Voiculescu, iar cel care decide acum in Casa Regala este „actorul iesean” Radu Duda.

„Uite cum raman regalistii cu Duda pe cap! Provin dintr-o familie pro-monarhista. Asa am fost si eu, pana la momentul acordarii, in interiorul familiei regale romanesti, unei importante neasteptate lui Radu Duda, un actor de mana a doua si, pe deasupra, cu un trecut controversat. A urmat, banuiesc tot datorita lui, acapararea familiei regale de catre Dan Voiculescu si Antena Group. Personal, am privit acest fapt ca pe o blasfemie. Familia unui securist de cea mai joasa speta sa linguseasca familia regala, iar acesteia din urma sa-i si placa.

Astazi, citesc ca Principele Nicolae, singurul mostenitor de sange al Regelui Mihai, ‘nu s-a adaptat la rigorile cerute de pozitia ocupata’, din acest motiv fiind retras din linia de succesiune. Dar fiica regelui Mihai, Irina, arestata in SUA pentru organizarea luptelor ilegale de cocosi, ‘s-a adaptat’ rigorilor lui Radu Duda? N-am auzit la momentul arestarii acesteia, in august 2013, nicio reactie din partea Casei Regale…

Nu stiu ce putea sa faca tanarul Nicolae atat de grav, deocamdata nu sunt publice motivele pentru care Regele Mihai i-a retras si titlul de Principe si calificativul ‘Alteta’, dar intre el si actorul Radu Duda, l-as alege oricand si cu ochii inchisi pe Principele Nicolae. Problema e ca de azi inainte, nepotul de sange (albastru) al Regelui Romaniei nu mai e ‘Alteta Sa, Principe’, in timp ce actorul iesean Radu Duda va purta aceste titluri bine merci!”, a scris Narcisa Iorga pe Facebook.

Regele Mihai a decis luni sa retraga titlul de „Principe al Romaniei” nepotului sau Nicolae si sa il excluda din succesiunea la Coroana Romaniei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: