In urma exploziei din Las Vegas din fata Hotelului Trump International a murit o singura persoana – ocupantul camionetei si sapte persoane au fost ranite usor, a anuntat Departamentul de Politie Metropolitana din Las Vegas intr-un comunicat.
Oamenii legii l-au identificat pe barbatul din interiorul Tesla Cybertruck drept Matthew Livelsberger, au informat joi Associated Press si alte mass-media.
Livelsberger fusese repartizat la Comandamentul pentru Operatiuni Speciale ale Armatei SUA si se afla in concediu in momentul mortii sale, a declarat un oficial al Armatei SUA. Comandamentul pentru Operatiuni Speciale al Armatei SUA nu a comentat in legatura cu o investigatie in curs, a declarat un purtator de cuvant.
Livelsberger s-a aflat in serviciu activ din ianuarie 2006 pana in martie 2011, apoi a facut parte din Garda Nationala si a fost rezervist al armatei, inainte de a reintra in serviciul activ in decembrie 2012 ca soldat pentru operatiuni speciale, potrivit unui oficial al armatei americane.
Livelsberger nu pare sa fi avut antecedente penale.
Autoritatile au declarat miercuri ca Tesla Cybertruck a fost inchiriata din Colorado.
Videoclipurile inregistrate de martori in interiorul si in fata hotelului din Las Vegas au aratat vehiculul explodand.
Hotelul Trump International din Las Vegas face parte din Organizatia Trump, compania presedintelui ales Donald Trump, care se va intoarce la Casa Alba pe 20 ianuarie. Directorul general al Tesla, Elon Musk, a fost un sustinatorul cheie al lui Trump in campania sa prezidentiala din 2024 si este, de asemenea, un consilier al viitorului presedinte.
„Evident ca un Cybertruck, hotelul Trump – sunt multe intrebari la care trebuie sa raspundem”, a declarat seriful Departamentului de Politie Metropolitana Las Vegas, Kevin McMahill, la o conferinta de presa.
Hotelul Trump a fost evacuat dupa explozie si majoritatea vizitatorilor sai au fost mutati intr-un alt hotel.
„Detectivii au gasit canistre de benzina si artificii in camioneta”, se arata intr-un comunicat al politiei.
Schwartz, agentul special FBI responsabil, a declarat ca nu este inca clar daca explozia a fost un act de terorism.
„Am confirmat acum ca explozia a fost cauzata de artificii foarte mari si/sau de o bomba transportata in Cybertruck-ul inchiriat si nu are legatura cu vehiculul in sine”, a scis Musk pe X.
Atat Cybertruck-ul, cat si vehiculul folosit in atacul din New Orleans au fost inchiriate prin compania Turo, a spus McMahill.
Compania spune ca niciunul dintre cei care au inchiriat vehiculele implicate in atacurile din Las Vegas si New Orleans nu ar fi avut antecedente penale care l-ar fi identificat drept o amenintare pentru securitate, a declarat un purtator de cuvant al Turo.