„Fenomen de frauda masiva, mii de nereguli”. Drula si Tomac anunta ca sunt numeroase cazuri de buletine de vot prestampilate

Fenomen de frauda masiva mii de nereguli. Drula si Tomac anunta ca sunt numeroase cazuri de buletine de vot prestampilate
Liderii Aliantei Dreapta Unita au acuzat duminica, in cadrul unei conferinte de presa comune, un „fenomen de frauda masiva” a alegerilor, sustinand ca ar exista „mii de nereguli” in procesul de votare.

Presedintele USR, Catalin Drula, a declarat ca exista „semnale clare si din ce in ce mai multe” legate de faptul ca PSD si PNL ar incerca o „frauda de proportii” la aceste alegeri. El i-a avertizat pe cei care se fac partasi la fraude ca astfel de fapte se sanctioneaza cu inchisoarea.

„Ii avertizez, de asemenea, pe Marcel Ciolacu si Nicolae Ciuca ca sunt direct responsabili pentru orice incercare de furt si denaturare a vointei romanilor. Un stat democratic, un stat european, parte a NATO, nu poate sa tolereze furtul la vot. Le cerem colegilor nostri din sectii, care apara votul romanilor, sa fie vigilenti si sa raporteze orice neregula. Avem o aplicatie prin care se raporteaza aceste nereguli. Avem deja mii semnalate incepand de aseara. Catre romani am urmatorul mesaj: veniti in numar cat mai mare la vot. Pentru fiecare vot prestampilat pe care ei il introduc in urne, noi trebuie sa iesim cu sutele la vot”, a afirmat liderul USR.

La randul sau, presedintele PMP, Eugen Tomac, a amintit ca, pana in prezent, in trei sectii de votare din Bucuresti – 190, 311 si 329 – a fost confirmata existenta unor buletine prestampilate, situatii pentru care Alianta Dreapta Unita depune plangeri penale.

Totodata, Alianta Dreapta Unita a cerut suspendarea votului in Sectia de votare 190 din Sectorul 2. „Aici au fost gasite patru buletine de vot prestampilate de PSD – PNL. Primul buletin de vot a fost gasit chiar de un alegator, apoi alte trei au fost gasite pe mesele reprezentantilor PSD – PNL. Un al cincilea buletin gata stampilat a fost gasit imediat dupa plecarea politistilor”, a explicat Tomac.

Liderul PMP a mai oferit exemplul localitatii Apahida, unde in Sectia 313 un cetatean a depus 32 de cereri pentru urna mobila pentru persoane nascute in jurul anului 1930. Intrebat de reprezentantul Aliantei Dreapta Unita despre existenta acelor persoane, „solicitantul a retras documentele si a plecat”, a explicat Eugen Tomac.

La sectia 183 din localitatea ilfoveana Ciorogarla, 52 de cetateni din zona Asiei, care nu au drept de vot la alegerile europarlamentare, se regasesc la aceeasi adresa pe lista complementara pentru eurodeputati.

„La Ramnicu Sarat, un votant a gasit un buletin de vot prestampilat PSD. In judetul Alba, la Bistra, un votant a primit un buletin cu votul prestampilat pe primarul PNL. In Filiasi, in judetul Dolj, un barbat a primit cinci buletine de vot, pentru votarea primarului. La Motru, in judetul Gorj, sapte buletine de vot pentru primar. La fel s-a intamplat si intr-o alta sectie de vot din judetul Constanta. In judetul Timis, la Sacalaz, au fost descoperite buletine de vot prestampilate cu actualul primar aflat in functie. La sectiile de votare de la scolile gimnaziale nr. 13, respectiv sectia 181 si sectia 184 din Sectorul 1, echipele PSD si PNL aduc masiv, in mod organizat, cetateni la vot. O alta femeie a votat in Campeni si a primit un buletin de vot prestampilat”, a sustinut presedintele PMP, citat de Agerpres.

El a mentionat ca in prezent „curg” reclamatii din intreaga tara si ar fi vorba despre „mii de nereguli” si un „fenomen de frauda masiva” a alegerilor.

„Cetatenii romani trebuie sa stie ca suntem pe cont propriu. Institutiile statului sunt confiscate, anesteziate. Actioneaza cu intarziere. Prin urmare, le cerem tuturor sa iasa la vot, iar in aceasta seara, in aceasta noapte sa aparam fiecare vot cinstit din aceasta tara”, a spus Eugen Tomac.

Liderul Forta Dreptei, Ludovic Orban, a acuzat si el faptul ca apar cu frecventa „ingrijoratoare” situatii precum: prezenta primarilor sau a „oamenilor acestora” in jurul sectiilor de votare „cu scopul de a-i determina” pe oameni sa voteze in favoarea administratiilor actuale; incercarea de a-i determina pe delegatii din sectiile de votare sa semneze procesul verbal in alb; incheierea unor intelegeri intre votanti si primari privind fotografierea buletinelor de vot.

El a atras atentia si asupra faptului ca unii operatori STS ii intreaba pe alegatori daca voteaza si la europarlamentare.

„Este o intrebare incorecta care induce de fapt un soi de indemn catre oameni de a nu vota la europarlamentare”, a sustinut Orban.

Comentarii

Citește mai departe

Comisia Europeană a propus alocarea a 144 de milioane de euro din Fondul de solidaritate al Uniunii Europene pentru Spania, România și Cipru, state afectate anul trecut de fenomene meteorologice extreme. Banii sunt destinați refacerii infrastructurii și sprijinirii procesului de reconstrucție după inundații, incendii forestiere și secetă severă. Măsura vizează atât reabilitarea serviciilor esențiale, cât […]
Consilierii liderului american avertizează că Xi ar putea plănui o schimbare majoră. Consilierii președintelui american Donald Trump își exprimă îngrijorări serioase cu privire la planurile Beijingului. Aceștia sugerează că China ar putea încerca o invazie militară a Taiwanului în următorii cinci ani, potrivit Axios. Poziția lui Xi Jinping și îngrijorările de la Washington Surse citate […]
Furnizarea apei calde va fi întreruptă timp de șase zile în municipiul Iași, începând de luni, 18 mai 2026, ca urmare a unor lucrări esențiale de modernizare a rețelei de termoficare. Intervenția vizează magistrala T10 din interiorul CET Iași și face parte dintr-un amplu proiect de reabilitare a infrastructurii termice. Autoritățile spun că lucrările sunt […]
Poliția Locală din Brașov a închis Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma mai multor sesizări primite de la cetățeni privind probleme de siguranță și igienă. În urma controalelor, autoritățile au decis suspendarea evenimentului și evacuarea vânzătorilor și a vizitatorilor. Inspectorii au descoperit nereguli legate de prepararea și depozitarea alimentelor, dar și probleme privind organizarea […]
Federația Internațională de Gimnastică a decis ridicarea tuturor restricțiilor impuse sportivilor ruși și belaruși de la începutul războiului din Ucraina, potrivit unui comunicat publicat luni. Decizia marchează o schimbare importantă de politică sportivă, însă nu au fost oferite detalii privind modul concret de aplicare. Potrivit agenției dpa, Federația Rusă de Gimnastică susține că sportivii săi […]