Fermierii indieni care protesteaza ard efigiile premierului Modi si ale altor ministri

externe

Fermierii indieni care cer preturi mai mari pentru culturile lor au ars, vineri, efigiile primului ministru Narendra Modi si ale altor ministri, in timp ce incearca sa extinda protestul impotriva guvernului, cu doar cateva luni inainte de alegeri, potrivit Reuters.

Mii de fermieri au inceput saptamana trecuta un mars „Delhi Chalo” (Hai sa mergem la Delhi), dar au fost opriti de fortele de securitate la aproximativ 200 km nord de capitala, fiind folosite tunuri de apa si gaze lacrimogene pentru a-i impinge inapoi.

Liderii fermierilor au anuntat joi o serie de „mega programe”. „Ziua Neagra” de vineri va fi urmata de un protest cu tractoare pe autostrazi pe 26 februarie si de o intalnire publica a muncitorilor agricoli la Delhi pe 14 martie.

Steaguri negre au fost arborate pe tractoarele aliniate vineri la locul protestului. Mai multi protestatari, dintre care majoritatea sunt sikh din statul nordic Punjab, si-au legat si ei panza neagra peste turbane, in semn de solidaritate.

Fermierii au ars, de asemenea, efigii ale ministrului de Interne Amit Shah si ale prim-ministrului statului Haryana, a caror forta de politie este acuzata ca foloseste forta impotriva lor, si au scandat sloganuri care cer preturi minime pentru recoltele lor.

Alegerile generale sunt programate inainte de luna mai.

Fermierii si-au intrerupt marsul miercuri pentru doua zile, dupa moartea unui protestatar, pe care au pus-o pe seama agresiunii politiei.

Un ofiter superior de politie din districtul Sangrur din Punjab, unde a avut loc incidentul, a declarat ca barbatul a murit in timpul protestului, insa cauza mortii lui va fi cunoscuta abia dupa autopsie. Autoritatile au anuntat vineri o despagubire de 10 milioane de rupii (120.000 de dolari) pentru familia mortului. Liderii fermierilor au respins compensatia si au spus ca nu vor permite efectuarea autopsiei pana cand nu se va deschide un dosar penal pentru crima.

„Vom avea o intalnire seara pentru a decide urmatorii pasi (cu privire la mars)”, a declarat liderul fermierilor, Sarwan Singh Pandher.
Amnesty International a condamnat moartea protestatarului si a cerut guvernului sa „respecte, sa protejeze si sa faciliteze dreptul la libertatea de intrunire pasnica”.

„Pretul protestului nu trebuie sa fie moartea”, a spus Aakar Patel, presedintele consiliului de administratie al Amnesty International India.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: