Firea nu si-a mai trimis huliganii. Nicusor Dan: „Firea vrea ca bucurestenii sa uite ca a venit de mana cu Liviu Dragnea la Primaria Capitalei”

politica

Nicusor Dan a sustinut, marti, o noua conferinta de presa in strada, chiar la intrarea in Bucuresti dinspre Voluntari. De data aceasta, Firea s-a abtinut sa mai trimita agitatori care sa saboteze conferinta contracandidatului ei la Primarie.

”Revolutia in trafic – zero, benzi unice pentru transportul in comun – zero, piste de biciclisti – zero, STB – aproape faliment, noi crese – zero, noul Plan urbanistic general – zero. Total – zero”, a spus Nicusor Dan.

„Sunt doua lucruri de care Gabriela Firea ar vrea ca bucurestenii sa uite, dar nu se poate: de bilantul real al guvernarii sale si al PSD si de sigla PSD pe care o poarta in spate. Ar vrea ca bucurestenii sa uite ca a venit la Primarie de mana cu Liviu Dragnea, ar vrea ca bucurestenii sa uite ca a organizat un targ de Craciun pentru a impiedica protestatarii sa protesteze pasnic impotriva Guvernului in Piata Victoriei si, cand ei totusi s-au strans, a solicitat Guvernului sa-i disperseze. Ar vrea sa uite ca oamenii sai de incredere, viceprimarul Badulescu si Speranta Cliseru, atunci prefectul Capitalei, au fost in dispozitivul de la 10 august, cand bucuresteni pasnici au fost batuti de Jandarmerie”, a declarat Nicusor Dan.

El a precizat ca s-a ales locatia conferintei la confluenta dintre Bucuresti si Voluntari pentru ca, „asa cum Liviu Dragnea a vrut sa conduca Romania pe modelul CJ Teleorman, asa Gabriela Firea a vrut sa conduca Bucurestiul pe modelul Primariei Voluntari”, condusa de sotul ei, Florentin Pandele.

Potrivit lui Nicusor Dan, cel mai semnificativ exemplu sunt zecile de companii municipale care „au inghitit bani cat centura Bucurestiului” si in care au fost angajati „pe salarii foarte consistente oameni din aparatul de partid”.

„S-au facut mii de angajari in companiile municipale, in administratiile publice din Capitala, nimeni nu e in stare sa spuna un singur specialist, un om respectat in disciplina lui, lider in domeniul lui, un universitar sau un om din mediul de business care sa fi fost adus de Gabriela Firea fie in companii, fie in administratiile din subordinea Primariei”, a spus Nicusor Dan.

In opinia sa, Gabriela Firea nu are nicio legatura cu Bucurestiul.

„‘Cui nu-i place sa plece din Bucuresti’. Asta este mesajul definitoriu pe care primarul Bucurestiului l-a adresat bucurestenilor. Eu cred ca e mai simplu sa plece primarul din Bucuresti. Oricum, nu a venit in Bucuresti decat in vizita, nu a locuit o singura zi in Bucuresti, nu a stat in trafic, pentru ca primarul cand vine e acompaniat de Politia Locala, care-i deschide intersectiile (…), nu are nicio legatura cu acest oras”, a mai declarat Nicusor Dan.

El le-a transmis partidelor de opozitie ca datoria lor este sa scape bucurestenii de „dezastrul PSD-Firea”.

„Mai este datoria noastra nu numai sa scapam bucurestenii de acest dezastru, ci de a construi ceva in loc si exista sute de oameni care s-au dedicat Bucurestiului si pe care nu-i baga nimeni in seama, exista oameni care s-au implicat in protectia impotriva cutremurului, in dezvoltarea cartierelor, in protectie sociala, protectia animalelor, in toate domeniile importante pentru Bucuresti s-au dezvoltat specialisti care nu au avut un canal de comunicare cu Primaria Capitalei si unul dintre obiectivele mandatului nostru este de a integra toate aceste energii creative in administrarea orasului”, a afirmat Nicusor Dan.

El a remarcat ca la aceasta conferinta de presa atmosfera a fost „linistita, civilizata”, dupa ce evenimentele pe care le-a organizat pe 5 si 18 iunie au fost tulburate de viceprimarul Aurelian Badulescu si, respectiv, de masinile de salubritate de la Sectorul 5, solicitand primarului Firea sa se delimiteze de acele incidente si sa ia masuri in organizatia politica pe care o conduce.

„Suntem oameni politici intr-o competitie politica, transmitem un mesaj catre bucuresteni si e foarte normal ca el sa fie auzit de bucuresteni. Inca asteptam raspunsul sefului PSD Bucuresti, Gabriela Firea, la intrebarea daca PSD Bucuresti se delimiteaza sau nu de 5 iunie 2020, incidentul cu viceprimarul Badulescu, si de 18 iunie 2020, incidentul cu masinile de salubritate de la Sectorul 5. Seful PSD Bucuresti, Gabriela Firea, trebuie sa spuna daca se delimiteaza sau nu de aceste incidente si, daca se delimiteaza, care sunt sanctiunile pe linie de partid pe care le-a dispus in interiorul organizatiei”, a adaugat Nicusor Dan.

In spatele sau se aflau simpatizanti ai PNL si USR care purtau pancarte cu nerealizarile Gabrielei Firea.

Mai mult despre: ,

Comentarii: