Firea se asteapta ca PNL sa o sustina la Primaria Capitalei: „Pot sa-i reprezint cu cinste. Mi-as dori sa candidez, daca sunt sanatoasa, daca sunt bine”

politica

Prim-vicepresedintele PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri seara, ca, daca cetatenii o vor vota la viitoarele alegeri, se va intoarce ca primar general al Capitalei. Firea a precizat ca sunt discutii incipiente in coalitia de guvernare despre o eventuala sustinere comuna a PNL si PSD, dar ca ea se bazeaza in primul rand pe sustinerea partidului din care face parte, respectiv PSD.

Intrebata, la Antena 3, miercuri seara, daca va candida pentru un nou mandat la Primaria Bucuresti, Gabriela Firea a subliniat ca isi doreste sa candideze.

”Daca cetatenii ma voteaza, ma vor vota, ma voi intoarce ca primar general. Mi-as dori sa candidez, daca sunt sanatoasa, daca sunt bine, daca lucrurile sunt functionale, daca mai am energie, putere ca acum”, a declarat Gabriela Firea, citata de news.ro.

Ministrul Familiei l-a criticat pe actualul primar, Nicusor Dan, despre care a spus ca este analist politic.

”Am vazut ca domnul Dan este in lipsa de profesionisti in administratie, am vazut ca este analist politic si a afirmat intr-un interviu ca dumnealui sigur va avea sustinerea clasei politice si ca nu stie daca voi avea eu. Pana in acest moment nu ma indoiesc de sustinere a colegilor din Partidul Social Democrat, a presedintelui Ciolacu, a secretarului Paul Stanescu, a prim-vicepresedintelui Sorin Grindeanu, care a si manifestat acum 2 zile aceasta sustinere la alegerile de la Sectorul 4 , unde a fost reales colegul nostru, domnul primar Daniel Baluta”, a spus Firea.

Gabriela Firea a mentionat ca sunt discutii incipiente la nivelul coalitiei de guvernare pentru ca ea sa fie sustinuta pentru o candidatura la Primaria Capitalei.

”Discutiile in coalitie as putea sa afirm ca sunt incipiente, s-a vorbit la nivel teoretic. Nu as vrea sa angajez acum mai multe aspecte. Din punct de vedere politic se vorbea despre o posibila alianta in 2000 24 la nivel de Bucuresti pentru alegerile locale, dar nu stiu cat de mult sa ma bazez. Este decizia domniilor lor, daca vor veni cu un candidat redutabil pentru Primaria Capitalei sau vor dori sa sa avem o alianta politica si sa ii reprezint si pe ei cu cinste, as spune eu, pentru ca am avut foarte multe proiecte social-democrate la Capitala, dar si foarte multa liberale si ma refer aici la investitii”, a mai subliniat Gabriela Firea.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: