Focuri de arma asupra unui avion italian care decola de la Kabul. „Situatia s-a deteriorat serios” – premierul Belgiei

externe

Mai multe focuri de arma s-au tras, joi, asupra unui avion militar italian care a din Kabul, relateaza Reuters citand o sursa italiana din domeniul apararii.

Avionul nu a fost avariat in urma incidentului.

Mai multe state europene au anuntat ca pun capat operatiunilor militare de evacuare de pe aeroportul din Kabul cuprins de haos, in timp ce cresc temerile privind un atac asupra acestui aeroport unde sunt inca mii de afgani care incearca sa-si paraseasca tara ajunsa din nou sub controlul talibanilor, relateaza joi agentia DPA.

Statele Unite si Marea Britanie au atentionat ca un atentat asupra aeroportului din Kabul este iminent.

”Este un moment dureros”, noteaza guvernul olandez intr-o scrisoare adresata parlamentului in care mentioneaza ca, in pofida tuturor eforturilor, unii afgani care urmau sa fie evacuati sunt lasati in urma din cauza ingrijorarilor privind securitatea operatiunilor.

Situatia ”haotica si periculoasa” de pe teren ”s-a deteriorat serios in cursul zilei”, a confirmat premierul belgian Alexander De Croo, care a anuntat ca tara sa a desfasurat miercuri seara ultima misiune de evacuare de la Kabul si in total a evacuat peste 1.400 de persoane din Afganistan.

Conform unor surse ale agentiei DPA si prezenta militara germana in capitala afgana ar urma sa se incheie aproape complet vineri. Patru noi zboruri germane sunt programate joi. ”Evacuam pana in ultima clipa”, a anuntat Ministerul german al Apararii pe Twitter.

Guvernul francez isi va incheia la randul sau operatiunile la Kabul vineri, a precizat premierul Jean Castex, dupa ce in Franta au fost adusi peste 2.000 de afgani.

Danemarca a transmis ca si-a incheiat evacuarea personalului ambasadei sale din capitala afgana si nu va mai desfasura acolo nicio alta operatiune, intrucat ”nu se mai poate zbura in siguranta de pe aeroportul din Kabul”.

Si Polonia a operat joi ultimul zbor de evacuare a colaboratorilor misiunii sale din Afganistan.

Aeroportul din Kabul este controlat de ultimele trupe americane ramase in Afganistan, dar presedintele Joe Biden si-a confirmat intentia de a retrage complet aceste trupe pana pe 31 august, in pofida presiunii unor aliati de a continua operatiunile de evacuare si dupa aceasta data.

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat ca mai raman de repatriat din Afganistan aproximativ 1.500 de cetateni americani, in timp ce mii de afgani incearca sa prinda ultimele locuri pentru a pleca din tara, desi talibanii au anuntat ca vor impiedica deplasarile cetatenilor afgani catre aeroport.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat joi ca timpul ramas pentru ultimele evacuari este foarte scurt, dar majoritatea celor eligibili pentru a fi adusi in Marea Britanie au fost deja evacuati.

Potrivit Washingtonului, de pe 15 august, cand talibanii au preluat controlul asupra Kabulului, circa 95.700 de persoane au fost evacuate de SUA si de alte state cu zboruri de pe aeroportul din Kabul.

Dintre persoanele evacuate, circa 40.000 au aterizat in Qatar si circa 28.000 in Emiratele Arabe Unite (EAU), ca puncte de tranzit catre destinatiile lor finale, majoritatea ajungand in tarile occidentale. Potrivit France Presse, Emiratele Arabe Unite gazduiesc in prezent temporar circa 8.500 de persoane evacuate din Afganistan, cele mai multe urmand sa plece catre SUA in zilele urmatoare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: