Forta Dreptei este oficial inregistrat. Violeta Alexandru: „Ne adresam celor care nu mint, care nu insala, care nu smecheresc, care isi vad de treaba in fiecare zi”

politica

Forta Dreptei a devenit de joi partid oficial inregistrat. Liderii formatiunii au sustinut o conferinta de presa in care au acuzat PNL de „tradarea” electoratului si de faptul ca actioneaza exclusiv in interesul clientelei de partid.

„In viata, minciuna iese intotdeauna la suprafata. Pe minciuna nu se poate construi un proiect corect. Forta Dreptei se adreseaza tuturor acelora care au puterea sa se ridice pe propriile lor picioare, care nu mint, care nu insala, care nu smecheresc, care isi vad de treaba in fiecare zi fara sa faca scandal. (…) Noi nu mintim si nu tradam”, a spus Violeta Alexandru.

„Noi nu am fost de acord sa fim complici cu cei care au tradat increderea romanilor. Am ales Opozitia, lupta cu o putere nedreapta, care si-a tradat electoratul, care actioneaza doar in interesul clientelei sale”, a adaugat Ludovic Orban.

”Forta Dreptei se angajeaza sa ii reprezinte pe toti aceia, peste 6 milioane si jumatate dintre romani, care au sperat ca Iohannis va aduce civilizatie, va aduce dezvoltare, democratie si respect pentru drepturile cetatenilor si care au fost tradati de Iohannis, care in loc sa aduca ce a promis romanilor a readus PSD la putere”, a mai spus Orban.

Ludovic Orban a afirmat ca noul partid se bazeaza pe un liberalism conservator, fiind asemanatori, ca doctrina politica, cu Partidul Republican din SUA, cu Partidul Conservator din Marea Britanie si cu Uniunea pentru Miscarea Populara din Franta si avand multe similaritati cu crestin-democratii germani.

”Practicam un liberalism care continua traditia PNL, un liberalism national, puternic ancorat in traditiile si valorile specifice ale poporului roman”, a spus el.

”La ora actuala, exista mii de oameni care si-au exprimat intentia de a adera la Forta Dreptei. Ii asteptam pe toti liberalii de caracter, pe toti liberalii din PNL care nu accepta acest compromis major care a inrosit la fata PNL, nu de rusine ci din cauza vecinatatii. Asteptam oamenii care nu au facut politica pana acum”, a mai afirmat Orban.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: