Forte necunoscute ataca aeroportul din Kabul. Soldatii SUA si germani au ripostat puternic, insa un ofiter de securitate afgan a fost ucis

externe

Un ofiter de securitate afgan a fost ucis luni dimineata intr-un schimb de focuri intre fortele afgane de securitate, soldati germani si americani cu atacatori neidentificati la poarta nordica a aeroportului militar din Kabul, informeaza dpa, citata de Agerpres.

Alte trei persoane au fost ranite, comunica Bundeswehr-ul (armata germana) pe Twitter, precizand ca niciunul dintre cei raniti nu este de nationalitate germana.

Alte detalii cu privire la acest incident nu sunt cunoscute deocamdata.

Aeroportul militar din Kabul este o scena a haosului de cand talibanii au cucerit capitala afgana in 15 august, in timp ce forte americane si internationale incearca sa-si evacueze cetatenii si pe afganii vulnerabili.

Fortele straine din Afganistan nu au cerut prelungirea datei limita de 31 august pentru retragerea din tara, a declarat luni pentru Reuters un consilier juridic de rang inalt al conducerii talibanilor, dupa ce presedintele american Joe Biden spusese ca trupele SUA ar putea ramane mai mult timp pentru a superviza o evacuare „dura si dureroasa”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: