Fost membru CSAT: „Daca nu vom incepe sa le doboram dronele, vom arata ca suntem slabi, ceea ce ar fi dezonorant. Sa nu ezitam in folosirea fortei militare”
Iulian Fota, fost consilier prezidential, membru CSAT si secretar de stat pentru afaceri strategice in Ministerul de Externe, solicita ca Romania sa doboare de acum incolo dronele rusesti care patrund pe teritoriul nostru. „Sa nu ezitam in folosirea fortei militare. Avem baza legala, ne trebuie doar vointa politica”, subliniaza Fota.
„Dupa trei apeluri diplomatice ale Romaniei, prin care ceream Rusiei sa ne respecte suveranitatea si spatiul aerian national, Moscova ne raspunde printr-o drona care patrunde 40 de km in adancimea teritoriului romanesc. O agresiune dar si un test, care ne lasa fara optiuni. Daca nu vom incepe sa le doboram dronele, vom aratam ca suntem slabi, ceea ce ar fi dezonorant.
Si cum nu ne putem permite sa fim slabi, no hai sa le doboram dronele. La fel ca Avram Iancu, odata ce am epuizat formula diplomatica, sa nu ezitam in folosirea fortei militare. Avem baza legala, ne trebuie doar vointa politica!
P.S. Avem baza legala sa doboram un avion civil (cu oameni la bord) daca el e incadrat ca amenintare, caz in care ministrul apararii poate da ordinul de tragere si nu putem da jos o amenintare mecanica, o tabla? Cu Rusia declarata de NATO drept amenintare? De ce o tot scaldam?”, a subliniat Fota intr-o postare pe Facebook.
Fragmente de drona de provenienta rusa au fost detectate, luni, de catre specialisti, in proximitatea localitatii Periprava, transmite Ministerul Apararii Nationale (MApN).
„Echipe din MApN, in cooperare cu specialisti din Serviciul Roman de Informatii si Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localitatii Periprava, judetul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine ruseasca, urmand ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale”, arata sursa citata.
Forte ale MApN au executat duminica actiuni de cautare a unor eventuale fragmente de drone cazute in urma atacurilor efectuate de fortele ruse asupra unor obiective civile si de infrastructura portuara din Ucraina, in proximitatea frontierei cu Romania.
Ministerul roman arata ca in perioada urmatoare vor fi executate actiuni de cercetare si in proximitatea localitatii Caraorman, unde a fost semnalata o alta posibila zona de impact.
Atat aria cercetata in apropiere de Periprava, cat si posibila zona de impact din proximitatea localitatii Caraorman se afla in zone mlastinoase, in afara localitatilor, nefiind afectate elemente de infrastructura, precizeaza MApN.