Fosta judecatoare CCR, actual PSD-ista, anunta ca OUG-ul pe justitie data de Guvernul Citu este „potential neconstitutionala”

politica

Senatoarea PSD Maya Teodoroiu, fost judecator CCR, anunta ca OUG legata de alcatuirea completurilor de trei judecatori este neconstitutionala. De numele acestei foste judecatoare CCR se leaga anularea sentintelor date de completurile de cinci judecatori care a favorizat eliberarea a numerosi infractori de rang inalt.

„Debut in haos! De la 1 ianuarie 2021 completurile de apel in materie civila si penala se vor constitui in temeiul unei Ordonante de urgenta, special adoptate pentru a amana compunerea lor din 3 judecatori, nu din 2, ca pana acum.

Aceasta OUG este potential neconstitutionala, prin incalcarea referendumului pe justitie din 2019. Guvernul PNL – ‘noul CDR’ a avut mai bine de un an la dispozitie pentru a promova o lege in acest sens (si in oricare sens!), cautand si formand o majoritate parlamentara, asa cum s-a intamplat in alte situatii – problema este ca nu a incercat. A preferat sa genereze haos in instante, daca justitiabilii vor contesta legala compunere a acestor completuri.

Iar daca o Curte, oricare ar fi ea, va identifica si sanctiona aceste prevederi, desigur ea va fi blamata de ‘noul CDR’, in nota obisnuita de atac brutal la magistratii incomozi pentru puterea politica, care defineste PNL”, a scris Maya Teodoroiu pe Facebook.

Maya Teodoroiu a fost judecator raportor in cazul conflictului dintre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie pe tema completurilor de 5 judecatori. CCR a decis atunci ca toate completurile de cinci judecatori de la ICCJ au fost alcatuite nelegal, astfel incat numerosi corupti din PSD au fost apoi eliberati din inchisoare.

Ministrul Justitiei, Stelian Ion, a declarat, miercuri, ca Guvernul a fost nevoit sa adopte ordonanta de urgenta potrivit careia se amana intrarea in vigoare a alcatuirii completurilor de trei judecatori care judeca apelurile in instante, fiind vorba „de o chestie tehnica ce tine doar de buna administrare a actului de justitie”.

„Guvernul Romaniei, dupa cum stiti inca de anul trecut, a iesit de sub zodia Ordonantei 13, este foarte clar ca nu mai avem acea emotie ca se dau ordonante pe justitie care sa scoata lumea in strada. In seara aceasta am fost nevoiti sa adoptam o ordonanta care se refera la aplicabilitatea unui articol din Legea 304 din 2004, referitor la organizarea judiciara. Insa este vorba de un articol unic, este vorba de o chestie tehnica ce tine doar de buna administrare a actului de justitie. Daca nu ar fi intervenit de urgenta prin aceasta modalitate a Ordonantei de Urgenta, de la 1 ianuarie ar fi intrat in vigoare dispozitiile care obligau constituirea de completuri de apel de cate trei judecatori si aveam o mare problema in instantele judecatoresti, atat in privinta proceselor civile, cat si penale. Ca atare, am primit din partea Consiliului Suprem al Magistraturii, care este garantul independentei justitiei, o solicitare de a interveni de urgenta in plan legislativ, pentru a nu se crea blocaje inacceptabile in sistemul judiciar”, a precizat Stelian Ion, dupa sedinta de Guvern.

El a spus ca nu au fost examene de admitere in profesia de magistrat in aceasta perioada si multi magistrati s-au pensionat sau au iesit din profesie, fiind „o mare problema in privinta incarcaturii de lucru pe fiecare judecator”.

„De aceea, daca ar fi intrat de la 1 ianuarie aceasta prevedere, ar fi produs, cu siguranta, blocaje, iar in final ar fi avut de suferit justitiabilii, procesele incepand sa dureze foarte, foarte mult. Ca atare, luand in considerare solicitarea expresa a Consiliul Superior al Magistraturii, toate argumentele pe care ni le-au expus membrii acestui consiliu, de asemenea, faptul ca ulterior, proiectul de ordonanta de urgenta a fost avizat si de catre Consiliul Superior al Magistraturii si de catre Consiliul Legislativ, vazand ca in Parlamentul Romaniei nu exista posibilitatea tehnica pentru a adopta prin lege aceasta modificare, mai erau foarte putine zile si pe acest calendar, de la investirea acestui Guvern, pe acest calendar era absolut imposibil sa se adopte o lege respectand toate termenele legale, ca sa poata intra in vigoare pana la 1 ianuarie 2021, am ales aceasta solutie, de a adopta o ordonanta de urgenta”, a explicat ministrul Justitiei.

El a mai spus ca este doar o chestiune care tine de buna administrare a justitiei si care a fost solicitata de sistemul judiciar, nefiind afectate institutii judiciare.

„Nu se schimba si nu se desfiinteaza institutii, nu am propus, asa cum au fost unele solicitari, desfiintarea SIIJ, spre exemplu, prin ordonanta de urgenta. Vrem sa facem acest lucru prin lege, asa cum am specificat chiar si in programul de guvernare. Deci nu sunt surprize de nicio natura. Singurele discutii pe care le-am observat in spatiul public, dar pe care le consider fara fundament, sunt acelea legate de referendumul care a fost organizat pe data de 26 mai 2019. Va spun un lucru foarte, foarte clar: acel referendum a fost in sprijinul justitiei, a fost organizat pentru a sprijini sistemul judiciar, pentru a nu fi atacata independenta justitiei, ori, aceasta ordonanta tocmai asta face, vine in sprijinul bunei administrari a justitiei si nu aduce niciun fel de de atac la independenta justitiei”, a mai sustinut Stelian Ion.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: