Fostul ambasador SUA la Bucuresti o acuza pe directoarea adjuncta a DNSC, Manuela Catrina, ca ar fi o „sustinatoare a conunistilor chinezi”: „In Romania exista tradatori care sustin China sau Rusia”

Fostul ambasador SUA la Bucuresti o acuza pe directoarea adjuncta a DNSC Manuela Catrina ca ar fi o sustinatoare a conunistilor chinezi In Romania exista tradatori care sustin China sau Rusia
Fostul ambasador al SUA in Romania, Adrian Zuckerman, a lansat o serie de acuzatii la adresa directorului adjunct al Directoratului National de Securitate Cibernetica (DNSC), Manuela Catrina, privind legaturile sale cu China, afirmand ca se cunoaste foarte bine ca aceasta sustine interesele unor companii chineze precum Huawei sau Lenovo.

Zuckerman a declarat, in cadrul conferintei Tech Dialogues: IT & Medicine, organizata de Romanian American Chamber of Commerce – IT Chapter, ca ”persoana care este numarul 2 in DNSC este o sustinatoare a comunistilor chinezi, sustine Huawei, sustine Lenovo”.

Potrivit ziare.ro, diplomatul a subliniat ca Directoratul nu poate avea credibilitate in domeniul securitatii cibernetice avand in vedere ca Manuela Catrina sustine deschis interesele unor companii chineze, despre care se cunoaste ca nu sunt sigure din perspectiva securitatii cibernetice.

„Cele mai multe state europene au interzis Huawei, exceptie facand Manuela Catrina, care sustine Huawei”, a adaugat fostul ambasador. Zuckerman a avut de-a lungul timpului mai multe pozitii critice fata de China si fata de companiile chineze.

El afirma si intr-un interviu acordat la sfarsitul anului trecut ca in Romania exista multe persoane care sustin interesele Rusiei si ale Chinei, in detrimentul intereselor nationale ale tarii.

„Influenta ruseasca si chineza e mult mai mare decat credem. Suntem in mijlocul unui razboi hibrid si in Romania exista tradatori care sustin China sau Rusia. Multe lucruri care trebuiau sa se intample aici nu s-au intamplat. Serviciile trebuie sa-si faca treaba“, preciza Zuckerman.

De asemenea, pe durata mandatului sau la Bucuresti, el a criticat in repetate randuri China si compania Huawei despre care afirma, in 2020, intr-un editorial, ca ramane o alegere gresita in chestiunea tehnologiei 5G, deoarece „natiunile nu trebuie sa incredinteze securitatea cetatenilor lor unei companii inculpate pentru furt de proprietate intelectuala, conspiratii, frauda cibernetica, frauda bancara si afaceri necinstite”.

Citeste si: O admiratoare a Chinei si a lui Adrian Nastase, numita in fruntea Directoratului pentru Securitate Cibernetica. A vazut si coarnele diavolului la protestele din Piata Victoriei

Membra PSD din 1996, Manuela Catrina a fost numita director adjunct al DNSC in decembrie 2022. Anterior, a fost secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor.

Ea si-a afisat public pe pagina sa de Facebook afinitatile fata de China, incepand cu evenimente organizate cu parteneri chinezi, atat din pozitia de director al Institutului ”Ovidiu Sincai”, cat si din cea de cea de lider al Organizatiei Femeilor Social-Democrate Bucuresti si continuand cu mesaje de sustinere, in timpul pandemiei de COVID-19.

”Respect eforturile guvernului chinez si mi-e greu sa cred ca altcineva putea face mai mult intr-o situatie similara decat face China acum. Sa ne rugam sa aiba succes si sa indreptam un gand cald spre cei care sunt in miezul luptei cu virusul”, scria ea pe pagina de Facebook, la inceputul pandemiei.

„Am simtit intotdeauna ca ne leaga o prietenie speciala, de-a lungul zbuciumatei istorii recente ne-am fost mereu alaturi. Am avut sansa sa am multi prieteni chinezi si sa invat cate un pic despre ei. Nu pot sa inteleg reactiile guvernului PNL care nici macar acum, in al 12-lea ceas, nu pricepe cum stau lucrurile. Cand Dumnezeu vrea sa te piarda, iti ia mintile! Legaturile dintre Romania si China au construit in ultimii ani adevarate poduri intre oameni si in vremuri de restriste umanitatea nu poate merge inainte decat impreuna”, comenta ea ca reactie la un articol referitor la respingerea de catre Romania a unei oferte de ajutor din partea Chinei, in martie 2020.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Prim-ministrul britanic Keir Starmer începe ceea ce se așteaptă să fie ultima sa săptămână la putere printr-un blitz diplomatic, în timp ce succesorul său probabil, Andy Burnham, așteaptă să preia funcția, scrie DPA. Burnham, singurul candidat din procesul de conducere al Partidului Laburist, este așteptat să îi succeadă oficial lui Starmer lunea viitoare, 20 iulie. […]
Timp de două luni, în cadrul unui acord tacit cu Marina SUA, petrolierele comerciale și-au oprit transponderele pentru a evita să fie detectate de Iran în timp ce traversau periculoasa Strâmtoare Ormuz, transportând petrol și gaze către piețele mondiale. Armata americană a asigurat o anumită acoperire aeriană în eventualitatea unui atac din partea Iranului, în […]
Unul dintre cei mai mari adversari ai președintelui rus din Occident a avertizat că, din cauza impopularității crescânde a lui Vladimir Putin în Rusia, acesta nu-și poate permite să pună capăt războiului cu Ucraina, deoarece ar fi linșat de propriul popor, relatează The Independent. Sir Bill Browder a declarat, în cadrul podcastului World of Trouble […]
Deputatul USR Cătălin Drulă a lansat un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, despre care afirmă că este într-o stare de „sevraj” după ieșirea PSD de la guvernare. Drulă susține că social-democrații sunt afectați de pierderea accesului la resursele publice și că reacțiile recente ale lui Grindeanu arată acest lucru. „Sevraj. Asta se […]
UE a fost destinația aproape tuturor livrărilor de gaz natural lichefiat (GNL) ale Rusiei din zona arctică Yamal în prima jumătate a anului 2026, ceea ce a stimulat veniturile Moscovei pe fondul escaladării atacurilor împotriva Ucrainei, a relatat pe 13 iulie Urgewald, ONG-ul de mediu și monitorizare a sancțiunilor. Între ianuarie și iunie, țările UE […]