Fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna, spune care este singura solutie pentru a scapa de efectele ordonantei negre

news

Fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna, afirma ca singura solutie pentru a scapa de efectele ordonantei negre este „abrogarea imediata”. „Acum, in week end, eventual tot noaptea, urgenta e acum justificata”, spune Pruna.

„Suntem la jumatatea termenului de 10 zile pana la intrarea in vigoare a tuturor prevederilor faimoasei OUG 13/2017. Umbla vorba in targ ca PSD se gandeste sa o abroge. Nu imi prea vine a crede. Nu abroga, numai se gandeste. Nuanta e esentiala.

Daca nu e abrogata ordonanta, revendicarea principala a celor iesiti pe strazi in toate orasele mari si in multe mici nu va putea fi satisfacuta. Ce va decide Curtea Constitutionala nu va avea impact pe OUG si efectele ei. Sa spunem ca o declara neconstititionala. Si? Daca OUG intra in vigoare, in 5 zile de acum, chiar si daca e declarata neconstitutionala isi produce efectele. Pentru totdeauna, pentru tot trecutul. Nu le repet, stim efectele (dosare aflate in curs oprite etc). Chiar in ipoteza ca s-ar reincrimina totul, ca se adopta un alt act care ne aduce in situatia de dinaintea noptii de 31 Ianuarie cand infama OUG 13 a fost adoptata si publicata, efectele ei raman. Cei albiti raman asa. Asa e cu legea penala mai favorabila.

Ce e de facut? Un singur lucru: abrogarea imediata. Restul e cumparare de timp, cautarea imbunarii strazii, o alta strategie PSD-ALDE care acum include dialog si reconciliere. Dupa abrogare, ar fi de dorit sa fie lasat PSD sa guverneze si sa dea laptele si mierea promise in campanie.

Au castigat alegerile cele mai corect organizate, sa puna in aplicare programul de guvernare. Ar mai fi de dorit sa se faca o estimare a impactului financiar al acestei ultime saptamani. Sper sa nu auzim ca programul de guvernare nu poate fi pus in aplicare. Asadar: abrogare. Acum, in week end, eventual tot noaptea, urgenta e acum justificata”, a scris Raluca Pruna pe Facebook.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: