O comisie parlamentara din Brazilia a dat miercuri unda verde pentru ca un raport continand noi acuzatii impotriva fostului presedinte Jair Bolsonaro sa fie trimis justitiei, printre care cea pentru tentativa de lovitura de stat, noteaza AFP, citata de Agerpres.
La finalul examinarii acestui raport de peste 1.300 de pagini, va ramane la latitudinea procurorului general sa decida daca il va inculpa pe fostul presedinte (2019-2022) pentru patru infractiuni: tentativa de lovitura de stat, tentativa de abolire violenta a statului de drept, violenta politica si asociere criminala.
Daca va fi gasit vinovat, el risca pana la 29 de ani de inchisoare, potrivit parlamentarilor.
Cu 20 de voturi pentru si 11 impotriva, comisia alcatuita din 32 de deputati si senatori a considerat ca Bolsonaro este responsabil in calitate de „autor, intelectual sau moral, al atacurilor comise impotriva institutiilor”.
Acestea au culminat la 8 ianuarie in cursul tentativei de „lovitura de stat”, cand partizani bolsonaristi au devalizat locurile puterii la Brasilia.
„Nu putem acorda amnistie autorilor loviturii de stat”, a declarat deputata Jandira Feghali in timpul dezbaterilor.
In schimb, colegul sau pro-Bolsonaro Nikolas Ferreira a descris raportul drept „partinitor si inexact”.
La 8 ianuarie 2022, mii de partizani ai lui Bolsonaro au vandalizat locurile puterii in capitala Braziliei, chemand la o interventie militara pentru rasturnarea de la conducere a presedintelui de stanga Luiz Inacio Lula da Silva, la o saptamana dupa investirea sa.
Pagubele au fost considerabile, in scene ce aminteau de atacul asupra Capitoliului din Washington de catre sustinatorii lui Donald Trump la 6 ianuarie 2021.
Raportul cere inculparea a 61 de persoane, civili si militari, printre care fosti ministri ai lui Bolosonaro, potrivit presei.
Fostul presedinte, 68 de ani, face, de asemenea, obiectul unei anchete a Tribunalului Suprem Federal (STF) care l-a declarat, la sfarsitul lui iunie, neeligibil timp de opt ani pentru „abuz de putere politica”.
Bolsonaro a pierdut la limita alegerile din octombrie 2022 in fata presedintelui de stanga Luiz Inacio Lula da Silva (49,1% din voturi fata de 50,9%).
Miercuri, el a comparut in fata politiei federale in cadrul unei anchete asupra unor oameni de afaceri instigand la o lovitura de stat in conversatiile pe WhatsApp.
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a lansat marti un apel catre partenerii occidentali, intr-o…
Legea „agentilor straini” care a scos sute de mii de oameni pe strazile din Tbilisi,…
Tribunalul International pentru Dreptul Marii a decis, marti, ca gazele cu efect de sera constituie…
Spania a anuntat ca isi retrage definitiv ambasadorul din Argentina ca urmare a disputei diplomatice…
Autoritatile israeliene au confiscat marti o camera si echipamentul de transmisiune video ale Associated Press,…
Site-ul oficial al presedintiei Macedoniei de Nord a eliminat referintele la numele constitutional al tarii…