Fostul presedinte, un nou mesaj pentru analistii de la TV: „Amnezicilor, nu uitati, ‘Basescu e de vina'”

politica

Traian Basescu posteaza un nou mesaj ironic la adresa celor care ii critica prestatia in cadrul CSAT. Mai multi analisti au sustinut la Antena 3 si Romania TV ca CSAT, in mandatul lui Traian Basescu, a permis ca serviciile secrete sa se ameste in catul de justitie.

„Amnezicilor, nu uitati, ‘Basescu e de vina’. Nu ma justific, ci doar le amintesc amnezicilor si imi asum deciziile. Evident, multi au uitat ca unul din cele mai folosite cuvinte in 2005-2006 era ‘benchmark’.

Pe 14 Decembrie 2004, Romania incheia negocierile de aderare la UE, cu perspectiva unei aderari la 01 Ianuarie 2007, dar si cu o clauza de salvgardare care putea amana intrarea ca efect al neindeplinirii unor conditii (celebrele stegulete rosii sau benchmarks) pe destul de multe capitole. Un capitol esential si extrem de dificil, unde aveam mari probleme si care prefigura o amanare a intrarii in UE, se numea “Justitie si afaceri interne” si care in cele din urma s-a materializat in celebrul MCV cu patru capitole, fiecare avind liste lungi de obiective :

1. Independena justitiei;
2. Reforma sistemului judiciar;
3. Integritatea;
4. Combaterea coruptiei.

Mi-am dat seama ca fara concentrarea imediata a tuturor resurselor institutionale si legale pe care le aveam, fiecare in limitele legilor de functionare (MJ, MAI, MF, Parchete, SRI) pentru a da semnale clare ca suntem hotarati sa imbunatatim lucrurile la capitolul “Justitie si afaceri interne“ riscam major aplicarea clauzei de salvgardare si amanarea intrarii Romaniei in UE .

Singura structura institutionala si constitutionala care avea in componenta toate institutiile care legal puteau coopera si da consistenta efortului de evitare a amanarii intrarii Romaniei in UE era CSAT si nu am ezitat sa actionez si sa propun decizii in interes national.

Si inca ceva. In CSAT deciziile se adopta numai prin consens, ceea ce face imposibila adoptarea unor horarari ilegale.

Desigur, din interese personale, de grup sau politice, in ziua de azi televiziunile sunt polulate de amnezici care nu-si mai amintesc nici “batalia” pentru a evita aplicarea clauzei de salvgardare, nu-si mai amintesc nici acuzatiile de coruptie ale vremii si cel mai simplu lucru pentru amnezicii propagandisti este sa incerce a pune in spatele meu si al CSAT abuzurile reale care se petrec in justitie.

Nu dragilor, CSAT nu a cerut nici abuzuri, nici distrugerea politicienilor, nici arestarea oamenilor de afaceri si nici nu a comandat dosare. CSAT a decis doar obligatia institutiilor statului de a copera legal in interesul romanilor.

In concluzie, eu imi asum deciziile CSAT.Amnezicilor, nu uitati, ‘Basescu e de vina’“, a scris Basescu pe pagina sa de Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: