Fostul sef al DNA, Daniel Morar, CRITICA modul in care SRI se implica in lupta anticoruptie

news

Daniel Morar declara ca este de neacceptat implicarea SRI in monitorizarea unui dosar judiciar pana la finalizarea acestuia. El este nemultumit si de modul in care DNA precizeaza acum ca beneficiaza de sprijinul SRI in actiunile sale.

„Cat timp am condus DNA-ul, SRI a avut un rol… hai sa nu-i spunem periferic, dar a avut un rol in limitele legii. Ceea ce spunea legea este ca serviciile de informatii – acum toata lumea se cantoneaza pe SRI ca e cel mai activ – trebuie sa trimita la Parchete toate informatiile pe care le obtin in cadrul activitatii specifice. Nu fac un favor nimarui – nici acestei tari, nici DNA-ului, nici procurorilor – ofiterii SRI care trimit informatiile la parchet, pentru ca sunt obligati prin lege.

Cealalta atributie a serviciilor de informatii – in speta a SRI-ului – este de a asigura sprijinul logistic pentru interceptari pentru ca ei detin toata logistica pentru interceptari in Romania si toate interceptarile se fac prin logistica SRI.

Cam aici trebuie cantonata activitatea si implicarea SRI in lupta anticoruptie. Pentru ca atunci cand dupa 1990 li s-au luat serviciilor de informatii atributiile judiciare s-a avut in vedere un lucru elementar: nu poti sa fii in acelasi timp un detinator al unor informatii enorme, importante si sa si poti sa faci dosare penale. Pentru ca ai avea prea multa putere. De aceea, anticoruptia este in responsabilitatea totala si expresa a procurorilor si a ofiterilor de politie, asa cum Justitia – vizavi de discutia de acum, cum urmaresc cei de la SRI dosarele pana la capat – este in intregime atributul judecatorilor. Prin urmare, nu au legitimarea nici constitutionala, nici legala de a face mai mult decat ce va spun”, a declarat Daniel Morar intr-un interviu acordat Adevarul.

El a adaugat ca „declaratia unui reprezentant al SRI-ului ca urmareste dosarul pana la solutionarea definitiva este de neacceptat si de neinteles. Nu au treaba in aceasta zona”.

Morar este nemultumit si de midul in care DNA se refera la colaborarea cu SRI.

„Incerc sa evit sa vorbesc despre ce se intampla acum la DNA, din motivelele pe care vi le-am spus. Dar puteti avea un raspuns din modul cum am procedat eu. Niciodata in comunicatele DNA-ului, in vremea cand eram sef al DNA, nu a existat ca ‘Acest dosar s-a realizat cu sprijinul SRI’. Pentru ca un dosar se realizeaza cu sprijinul multor oameni. Te-a sprijinit si paznicul de la firma care te-a lasat sa intri sa faci perchezitia.

Nu, nu asta este sensul. Plus ca nu are ce sa caute un asemenea sprijin mai mult decat… Apoi, am considerat intotdeauna ca treaba procurorilor e una, treaba SRI-ului e alta. Sunt importante amandoua, dar trebuie separate apele”, a mai spus Morar.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: