Fostul sef al Politiei Romanie, chestorul de la care a plecat scandalul Dragnea-Tudose, sustine ca acuzatiile din raportul MAI privind politistul pedofil sunt false pentru a fi pe placul lui Carmen Dan

news

Chestorul Bogdan Despescu, fostul sef al IGPR, sustine ca evenimentul din 5 ianuarie, in urma caruia un politist de la Rutiera este cercetat pentru pedofilie, a fost un „veritabil pretext” pentru demiterea sa din functie si ca raportul Corpului de Control al ministrului de Interne prezinta „date nereale” si „informatii incomplete”, „de natura a induce in eroare opinia publica, cu scopul provocarii oprobriului societatii” impotriva sa.

„Declansarea cercetarii mele disciplinare, ca urmare a verificarilor efectuate de Corpul de Control al Ministrului, nu m-a surprins deoarece aceasta decizie era „necesara” pentru argumentarea declaratiilor publice prin care ministrul afacerilor interne s-a antepronuntat cu privire la vinovatia mea, atat la momentul solicitarii demisiei mele din functia de inspector general, dar si ulterior, cu ocazia interventiilor in mass-media. De altfel, detineam date, dintre care unele au devenit publice, inca de la sfarsitul anului 2017, despre intentia doamnei ministru de a ma schimba din functie, astfel ca evenimentul din 05.01.2018 a devenit o oportunitate speculata si un veritabil pretext”, a sustinut Bogdan Despescu, intr-o declaratie remisa Agerpres.

El a mai sustinut ca „acuzatiile” Corpului de Control la adresa sa, „exprimate sub forma unor concluzii”, nu i-au fost aduse la cunostinta, „fiind tinute secrete pana in momentul publicarii si comentarii lor in media de catre ministrul de Interne, Carmen Dan. „Astfel, nu mi s-a dat sub nicio forma si in niciun moment posibilitatea exercitarii dreptului la aparare inainte sa fiu expus, in mod public, prin acest raport. Mai mult, prin mediatizarea, de catre doamna ministru, a materialului de control in cadrul unei dezbateri televizate, am fost pus in imposibilitatea, ca anterior, sa pot da lamuriri si sa prezint organelor abilitate si opiniei publice argumente si date care contrazic si chiar rastoarna situatia de fapt expusa de Corpul de Control in privinta mea”, a subliniat fostul sef al Inspectoratului General al Politiei Romane.

Date ireale

Conform acestuia, raportul Corpului de Control al ministrului prezinta „date nereale” si „informatii incomplete”, „de natura a induce in eroare opinia publica, cu scopul provocarii oprobriului societatii” impotriva sa.

„Astfel, sinteza raportului are neconformitati majore, de exemplu: se mentioneaza trunchiat ca raportarea cazului de catre Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti s-a facut in data de 05.01.2018 catre Inspectoratul General al Politiei Romane, evitand a se arata ca aceeasi informatie a fost transmisa in acelasi timp, la ora 17.57 si Ministerului Afacerilor Interne. Pe de alta parte, sunt prezentate aspecte nereale referitoare la faptul ca as fi dispus tardiv, masuri, abia in data de 15.01.2018, speculandu-se ca am actionat la cateva zile dupa prinderea faptuitorului. In realitate, pentru identificarea si prinderea faptuitorului, dispusesem masuri, inca din data de 06.01.2018 (aspect recunoscut de Corpul de Control in cuprinsul materialului), iar in data de 15 a aceleiasi luni, am solicitat sa fie luate masuri suplimentare. Acest lucru s-a impus ca urmare a datelor noi operative aparute si inserate in data de 14.01.2018, ora 17.36, in completarea fisei de informare referitoare la identificarea unei boxe detinute de Stan Eugen in comuna Magurele, judetul Ilfov in interiorul careia ar fi putut fi descoperite mijloace de proba. Ulterior, la solicitarea procurorului de caz, instanta de judecata a autorizat, si s-a efectuat perchezitia domiciliara a boxei”, a precizat chestorul, in declaratia citata.

Bogdan Despescu a mentionat ca ar putea sa se adreseze instantelor de judecata si organelor abilitate pentru a verifica „inclusiv daca actele Corpului de Control si cele in legatura cu cercetarea sa disciplinara au fost intocmite cu respectarea legalitatii”.

„Avand in vedere precizarea facuta, consider un linsaj mediatic si tendentioasa expunerea conform careia am dispus masuri tardive, abia dupa ce suspectul a fost retinut, asa cum am aratat mai sus. Pentru lamurirea tuturor aspectelor, deoarece sunt si multe alte asertiuni prezentate in acuzarea mea, voi pune la dispozitia comisiei disciplinare si organelor abilitate informatiile si documentele necesare stabilirii situatiei reale de fapt. In functie de legalitatea si temeinicia tratarii cauzei disciplinare, imi rezerv dreptul de a ma adresa instantelor de judecata si/sau organelor abilitate pentru a verifica inclusiv daca actele Corpului de Control si cele in legatura cu cercetarea mea disciplinara au fost intocmite cu respectarea legalitatii, a prezumtiei de nevinovatie si daca acestea cuprind afirmatii mincinoase si tendentioase diseminate in spatiul public cu scopul de a-mi discredita imaginea de ofiter de cariera, chestor (general) al Statului Roman”, a aratat Despescu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,

Comentarii: