Fostul SRI-ist Daniel Dragomir a incurcat-o. „Ghinion”, a picat cum nu se poate mai prost, cu un judecator foarte aspru

news

Fostul ofiter SRI Daniel Dragomir, folosit in aceste zile de PSD si de trusturile de presa afiliate pentru a ataca DNA, va avea parte, in completul de judecata, de prezenya judecatorului Ciprian Alexandru Ghita. Acesta as dat o sentinta fosrte dura in cazul fostului judecator  Mircea Moldovan: 22 de ani de inchisoare cu executare.

„Ghinion pt securistul Dragomir, judecat pt coruptie si inculpat in dosarul Black Cube. In procesul de coruptie, la apel, a picat la un complet de 2 judecatori. Unul dintre ei e Ciprian Alexandru Ghita, magistratul care l-a condamnat pe colegul sau de la Tribunalul Bucuresti Mircea Moldovan la 22 de detentie efectiva! Daca va mai amintiti, Moldovan e judecatorul care a sarit gardul si a rupt o la fuga in padure cand au venit procurorii sa il ia”, a anuntat jurnalistul TVR Alex Costache.

Procurorii DIICOT il acuza pe Daniel Dragomir, fost angajat al SRI, de constituire a unui grup infractional organizat, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la transfer neautorizat de date informatice, instigare la operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice, instigare la fals informatic, in forma continuata, si instigare la violarea secretului corespondentei.

Dragomir este fost locotenent colonel al SRI, iar in perioada 2012-2013 era seful gruparii sectoare informativ-operative in Directia Generala de Prevenire si Combatere Terorism din cadrul SRI. El a parasit SRI in 2013. Acesta a fost trimis in judecata de DNA, alaturi de sotia sa, in ianuarie 2015 pentru trafic de influenta si spalare de bani.

„In cauza, exista suspiciunea rezonabila ca pentru realizarea unui scop infractional precis, prin intermediul unei persoane, inculpatul Dragomir Daniel a intrat in legatura cu un suspect in cauza, reprezentant al companiei israeliene cu numele de marca „BlackCube”, caruia i-a impartasit strategia sa si scopul urmarit, respectiv denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea sa in judecata de catre Directia Nationala Anticoruptie. In primele luni ale anului 2016 , la datele de 01.02.2016 si 16.03.2016 inculpatul Dragomir Daniel a avut doua intalniri in Bucuresti cu suspectul D. Z., imprejurari in care cei doi au discutat atat de contextul si necesitatea operatiunii, scopul si presupusele persoane care stau in spatele operatiunii si care sunt interesate de reusita acesteia, cat si de natura si toate conditiile concrete ale operatiunilor investigative, informative si intruzive (incluzand aici inclusiv cautarea si obtinerea corespondentei electronice ale tintelor), negocierea si stabilirea bugetului, plata operatiunii si comisionul de succes, precum si modalitatea de diseminare in media internationala a eventualului rezultat, pentru asigurarea cat mai prompta a obiectivului stabilit”, precizeaza DIICOT intr-un comunicat de presa.

Astfel, in perioada martie-aprilie, „la solicitarea directa a inculpatului Dragomir Daniel de demarare a operatiunii „Tornado”, din dispozitia suspectilor D. Z. si A. Y. si sub coordonarea directa a suspectului G. F., inculpatul Geclowicz David, fiind in posesia unor suficiente date de stare civila si informatii despre anumite persoane anume vizate, a contactat telefonic in repetate randuri persoane apropiate sefei DNA, si in continuare, folosindu-se de mijloace frauduloase („scenarii”), au reusit sa-i convinga pe acestia sa le furnizeze datele de contact ale conturilor de e-mail, date pe care inculpatul le-a pus la dispozitia coinculpatului Weiner Ron, pentru a se continua activitatea infractionala specifica”, explica procurorii.

Ulterior, Weiner Ron a accesat ilegal conturile de e-mail a trei persoane apropiate procurorului sef al DNA, spun procurorii, date care au fost „transferate in mijloacele de stocare puse la dispozitie de catre coordonatori, fiind pregatite pentru predarea catre inculpatul Yossi Barkshtein. Activitatea infractionala specifica a echipei Weiner Ron si Geclowicz David s-a realizat si consumat pe teritoriul Romaniei, acestia cazandu-se in perioada 29.03-02.04.2016, la un hotel de pe raza municipiului Bucuresti”.

Ca urmare a retinerii lui Weiner Ron si Geclowicz David de catre DIICOT, cel de al treilea participant la operatiune, Yossi Barkshtein, nu a mai reusit sa intre in posesia datelor, reusind sa paraseasca Romania pe la punctul de trecere a frontierei Giurgiu catre Bulgaria, la scurt timp deplasandu-se cu avionul catre Marea Britanie, Londra, sustine DIICOT.

„Astfel, inculpatul Dragomir Daniel impreuna cu suspectul D. Z. au initiat constituirea grupului infractional care sa realizeze activitatile delictuoase destinate sa conduca la atingerea obiectivului proiectului, inclusiv a unor activitati de natura intruziva, primul determinand demersurile infractionale, acceptand urmarile ilicite ale acestora si mai apoi sprijinindu-le si prin punerea la dispozitie a unor date privind persoanele de investigat”, mai spun procurorii.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , , ,


Comentarii: