externe

Franta este acuzata ca vrea sa primeasca cea mai mare parte dintr-un fond european destinat achizitionarii de arme si munitii pentru Ucraina

In timp ce razboiul Rusiei din Ucraina pune la grea incercare industria de aparare a UE, la Bruxelles se poarta lupte interne pentru a gasi cea mai buna modalitate de a alimenta Ucraina cu arme si munitii, scrie Politico.

Cea mai recenta incaierare se concentreaza in jurul unui fond de achizitii destinat sa sporeasca productia de arme in Europa.

Politico a aflat ca principalele comisii din Parlamentul European – si anume, comisiile pentru industrie, piata interna si subcomisia pentru securitate si aparare – s-au ciocnit in legatura cu fondul comunitar, cunoscut oficial sub numele de European Defense Industry Reinforcement Through Common Procurement Act (EDIRPA). In acest fond exista 500 de milioane de euro pentru moment, cu posibilitatea de a creste suma.

Un grup condus de francezi in Parlament se lupta pentru a cheltui fondul de achizitii comune in domeniul apararii in interiorul granitelor Uniunii Europene – ceea ce adversarii considera ca Franta, vrea sa ia “partea leului”.

Un text vazut de Politico lasa usa deschisa pentru cheltuieli si in afara UE. Acesta spune ca pot fi implicate companii din afara UE „cu conditia ca acest lucru sa nu contravina … intereselor de securitate si aparare ale Uniunii si ale statelor sale membre”.

O fractiune din cadrul comisiilor implicate – formata in principal din parlamentari polonezi, estonieni, portughezi, germani si luxemburghezi – a modificat, de asemenea, textul pentru a include „tarile terte asociate”. Acestia doresc sa mentina deschisa optiunea de a apela la tari din afara UE, precum Coreea de Sud sau Statele Unite, pentru materii prime ori componente pentru productia de arme.

Avand in vedere luptele crancene de pe teritoriul ucrainean, au crescut ingrijorarile cu privire la capacitatea UE de a accelera productia de munitii si arme.

Cu toate acestea, eurodeputatii francezi care domina grupul Renew Europe au facut presiuni, incercand sa faca din acest fond o afacere exclusiv europeana.

Nathalie Loiseau, presedinta subcomisiei parlamentare pentru aparare, a negat ca presiunea de a limita finantarea la tarile europene ar fi in beneficiul doar al Frantei. „Franta nu este singura tara care produce arme in Europa”, a declarat europarlamentarul Renew pentru Politico, aratand si spre Germania, Italia si Polonia.

Loiseau a declarat ca intreaga atributie a EDIRPA este menita sa consolideze politica industriala europeana. „Avem nevoie ca industriile noastre sa fie capabile sa produca [arme] mai rapid si trebuie sa gasim o modalitate de a incuraja acest lucru, asa ca avem nevoie de un EDIRPA solid”.

Ivars Ijabs, un europarlamentar leton din grupul Renew Europe, care conduce lucrarile pe acest dosar in comisia pentru piata interna, a descris modul in care el si colegii sai sunt „constienti de provocarile imediate la adresa fortelor de aparare europene”.

Fiind unul dintre eurodeputatii care se opune cel mai mult pozitiei franceze, a explicat : „Colegii mei francezi sustin in mare masura propunerea initiala a Comisiei Europene, cu accent pe consolidarea bazei industriale de aparare pe termen mediu”.

Loiseau a adaugat ca, desi este deschisa la companiile non-europene care produc armele, „acestea trebuie sa fie produse in Europa”, argumentand ca cheltuirea banilor UE pe arme produse in afara blocului ar fi ilegala conform tratatelor UE, riscand colapsul intregului program de achizitii.

Gasirea unui echilibru

Disputa tot mai acerba din Parlament cu privire la planul de aparare atinge o problema ridicata inca de cand Europa a inceput sa discute despre consolidarea capacitatilor sale de aparare: Cine va putea pune mana pe miliardele de euro suplimentare pe care UE intentioneaza sa le investeasca?

Thierry Breton, comisarul pentru piata interna care a anuntat planul anul trecut si care l-a sustinut, este si el francez. Prezentand initiativa, el a declarat: „Aceste investitii, finantate de contribuabilii europeni… ar trebui sa beneficieze in primul rand de industria europeana, ori de cate ori acest lucru este posibil.”

Industria franceza reprezinta peste 25 la suta din capacitatile militare europene. Dar multe alte tari, de la Italia la Suedia, au, de asemenea, sectoare puternice in domeniul apararii (si multe dintre companiile-cheie cu sediul in aceste tari au adesea legaturi corporative puternice cu tari din afara UE, cum ar fi Regatul Unit si SUA).

Eurodeputatul german de centru-dreapta Andreas Schwab a declarat ca trebuie gasit un echilibru pentru a pune in miscare procesul.

„Acest instrument trebuie sa gaseasca o cale de mijloc: suficient de flexibila pentru componentele straine, dar si un impuls pentru industria UE – si, mai ales, un impuls pentru a face ca ministerele apararii sa inceapa sa lucreze impreuna la proiecte mai mari de achizitii comune”, a declarat el pentru Politico.

Toti actorii majori sunt de acord asupra unui lucru: fondul ar trebui sa fie mai mare.

In timp ce Comisiei a alocat un fond initial de 500 de milioane de euro, proiectul de propunere a Parlamentului European, elaborat de comisiile pentru piata interna si aparare, a crescut aceasta suma la 1,5 miliarde de euro.

Dar chiar si 1,5 miliarde de euro sunt „maruntis” cand vine vorba de echipamente militare, a declarat Dragos Tudorache, liderul Renew pentru EDIRPA in subcomisia de aparare.

Tudorache a explicat ca, teoretic, Parlamentul ar putea incheia acest proiect in doua-trei saptamani, odata ce va exista un acord intre cele trei comisii.

In ceea ce priveste care dintre cele doua tabere va invinge: „In momentul de fata nu as spune nici una, nici alta”, a spus europarlamentarul.

Un vot al intregului Parlament – posibil in iunie – ar putea fi cel mai probabil rezultat.

EDIRPA este separat de Facilitatea europeana pentru pace, un fond interguvernamental al UE, care este acum folosit pentru a suplimenta proviziile tarilor membre dupa ce acestea au trimis arme in Ucraina. Acest mecanism se afla in centrul planurilor actuale de a furniza rapid munitie Ucrainei.

In schimb, EDIRPA este un proiect pe termen mediu, initial prevazut pentru perioada 2022-2024, pentru a duce mai departe achizitiile comune de arme si munitii.

Pe baza EDIRPA, Comisia ar trebui sa prezinte un program si mai amplu de achizitii comune, numit Programul european de investitii in domeniul apararii, care era asteptat initial pentru anul trecut, dar care acum ar urma sa fie elaborate si aprobat in cursul acestui an.

Diplomatii subliniaza ca nu este clar de unde ar putea gasi Comisia banii pentru un program comun de achizitii mai ambitios.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Spania se declara „jignita” de declaratiile presedintelui Argentinei si isi retrage ambasadorul de la Buenos Aires: „Cuvinte extrem de grave”

Spania a anuntat duminica rechemarea ambasadoarei sale din Argentina, dupa ce presedintele ultra-liberal argentinian, Javier…

8 ore ago

Basescu: „Romania reuseste in ultima vreme sa faca o figura de prostalaul Europei”

Fostul presedinte Traian Basescu a afirmat ca „Romania reuseste in ultima vreme sa faca o…

7 ore ago

Miting cu Clotilde Armand in Piata Victoriei: „Suntem multi. Marcele, suntem hotarati sa te trimitem inapoi la covrigarie”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a organizat duminica un mars pana in Piata Victoriei. Ea…

9 ore ago

Arsenal in casele unor interlopi din Rosiori de Vede: macete, topoare, sabii. 11 barbati au fost retinuti

Politistii au descoperit, duminica, in timpul unor perchezitii in locuintele unor interlopi locali un intreg…

9 ore ago

„Piedone pierde in mod cert Bucurestiul, pierde si Sectorul 5, in proportie de 90%, si iese din politica” – fost ministru PSD

Miron Mitrea, fost ministru PSD, sustine ca Cristian Popescu Piedone nu are nicio sansa sa…

10 ore ago