Franta este „cea mai deprimata tara” din Europa. Pe ce loc se afla Romania?

news

Un nou studiu european pune „cap la cap” datele privind nivelul de depresie pentru intreagul continent, atat la persoanele mai in varsta cat si la cele mai tinere, perspectivele pentru Franta parand a fi cele mai proaste, conform Euronews.

Este posibil ca Franta sa fi avut cel mai ridicat nivel de depresie, inca din perioada pre-pandemica, printre tarile europene, potrivit unei noi analize a datelor sondajelor de sanatate mintala din 2019 incoace, pe intreg continentul.

Astfel, analiza efectuata de statistica Directiei ministerului Sanatatii si Afacerilor Sociale din Franta (DREES) a constatat ca rata depresiei in Franta este, dinainte de pandemie, de aproximativ 11 %, pe toate categoriile de varsta, ceea ce reprezinta cea mai ridicata dintre toate celelalte tari europene.

Raportul se adauga datelor din “Ancheta europeana privind domeniul sanatatii” (EHIS – European Health Interview Survey), care se realizeaza la fiecare sase ani si include cifre privind aproximativ 300 000 de persoane din Uniunea Europeana, Norvegia, Islanda si Serbia.

Raportul utilizeaza pentru prima oara datele DREES pentru a masura depresia, iar prevalenta a fost estimata pe baza a opt intrebari din “Chestionarul de sanatate al pacientului”.

Analiza a chestionat „daca o persoana a suferit sau nu de sindroame depresive in ultimele doua saptamani pe baza unei serii de criterii”, a declarat, pentru Euronews Health, Lisa Troy, autorul studiului din cadrul Departamentul de cercetare si studii internationale al DREES.

Raportul vine in contextul in care mai multe studii au evidentiat o criza in crestere in domeniul sanatatii mintale in anii care au urmat pandemiei COVID-19, in special in randul tinerilor din Franta si din alte tari europene.

Noul raport DREES se axeaza pe tinerii cu varste cuprinse intre 15 si 24 de ani si pe persoanele in varsta de 70 de ani si peste.

Jocelyne Caboche, director emerit de cercetare la Laboratorul de Neurostiinte al Centrului National Francez pentru Cercetare Stiintifica (CNRS) de la Universitatea Sorbona (Neuro-SU), a declarat pentru Euronews Health ca, desi nu are o explicatie pentru faptul ca Franta inregistreaza un nivel „relativ” mai ridicat de depresie in comparatie cu alte tari, acest lucru s-ar putea datora unei „acumulari de elemente”.

„Desi suntem relativ bine ingrijiti in ceea ce priveste sanatatea si educatia, trebuie depuse eforturi semnificative in ceea ce priveste ingrijirea persoanelor in varsta”, a spus Caboche, care nu a fost implicata in studiu.

Ea a adaugat ca situatia privind depresia s-ar putea imbunatati cu investitii mai bune in psihiatrie si inovatie terapeutica.

Depresia la persoanele in varsta, peste media europeana, in Romania

In general, noua analiza comparativa pre si post-pandemica arata ca cele mai ridicate niveluri de depresie se remarca in tarile din nordul si vestul Europei.

Dar, in timp ce depresia este mai rara in randul persoanelor mai tinere din tarile din sudul si estul Europei, aceasta este mai mare in randul categoriei persoanelor in varsta de 70 de ani si peste in aceleasi tari, constata raportul.

De exemplu, in Portugalia, Romania (situata pe un loc 20 in UE, la nivelul total al depresiei – n.n.) si Croatia, rata depresiei este de peste 15% in randul persoanelor in varsta.

Femeile in varsta sunt, de asemenea, mai deprimate decat barbatii in varsta, conform datelor sondajului, iar europenii in varsta cu o sanatate precara sunt mai predispusi la depresie.

Intrucat mai multi europeni in varsta au o stare de sanatate precara in tarile din estul si sudul Europei, acest lucru ar putea explica prevalenta mai mare a depresiei in aceste tari, afirma autorii raportului.

„De exemplu, in Croatia sau Letonia, unde aproape 40 % dintre persoanele in varsta raporteaza o stare de sanatate precara, prevalenta depresiei este ridicata: 16 % si, respectiv, 9 %”, au remarcat autorii raportului.

De asemenea, izolarea sociala si statutul de vaduvi/vaduve par sa aiba un impact asupra depresiei in randul persoanelor in varsta.

In cazul celor mai tineri europeni, cele mai ridicate rate ale depresiei sunt  inregistrate in Danemarca, Suedia si Finlanda, urmate de tarile vest-europene. Depresia in randul tinerilor este mai scazuta in tarile din estul si sudul Europei.

„Am fost impresionata de diferentele dintre ratele depresiei in randul tinerilor si al persoanelor in varsta din tarile europene sud-estice si, invers, de faptul ca tinerii sunt foarte deprimati in tarile din nordul Europei care este insa singura regiune in care, in randul persoanelor in varsta, depresia a scazut in functie de varsta”, a declarat Troy.

In tarile cu rate mai ridicate de depresie in randul tinerilor, aceasta este legata de izolarea sociala, de faptul ca nu au o activitate profesionala sau educationala si de nivelul veniturilor.

Jocelyne Caboche sustine si ca social media poate juca, de asemenea, un rol „prin promovarea comparatiilor sociale daunatoare, a preocuparilor legate de imaginea corporala, in special in randul fetelor, prin reducerea duratei somnului si prin cresterea riscurilor de hartuire cibernetica”.

Potrivit raportului, starea de sanatate precara in randul tinerilor creste, de asemenea, semnificativ riscul de depresie cu aproximativ 32 de puncte procentuale.

Aceasta a adaugat ca datele EHIS (European Health Interview Survey) pot avea limitari, inclusiv diferente plecand de la metodele de investigare si de chestionarele care se coreleaza privind problemele de sanatate mintala dintre tari.

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: