Potrivit rechizitoriului întocmit la 31 august, anchetatorii susțin că cei doi ar fi obținut peste 1,25 milioane de dolari din exploatarea sexuală a unei victime minore. Procurorii solicită, între altele, confiscarea a patru autoturisme de lux evaluate la aproximativ 825.000 de euro.
DIICOT – Structura Centrală a anunțat vineri trimiterea în judecată a celor doi cetățeni britanici. Dosarul a fost înaintat Tribunalului București.
Andrew Tate, în vârstă de 39 de ani, este acuzat de trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată, act sexual cu un minor în formă continuată și influențarea declarațiilor. Tristan Tate, în vârstă de 38 de ani, este acuzat de complicitate la trafic de minori, spălarea banilor în formă continuată și influențarea declarațiilor.
Potrivit DIICOT, în perioada 2012 – decembrie 2021, Andrew Tate ar fi recrutat o fată care avea 15 ani la momentul recrutării și ar fi exploatat-o sexual atât în Marea Britanie, cât și în România.
Anchetatorii susțin că acesta ar fi indus-o în eroare cu privire la intenția de a avea o relație și la existența unor sentimente reale, după care ar fi exercitat asupra ei presiuni prin amenințări, șantaj emoțional, control și supraveghere, precum și prin agresiuni fizice.
Victima ar fi fost determinată să producă materiale pornografice și să desfășoare activități de videochat pe mai multe platforme, în beneficiul inculpatului.
Ulterior, potrivit procurorilor, aceasta ar fi fost transportată în mod repetat din Marea Britanie în România și adăpostită în mai multe imobile din Voluntari, Tunari și zona Pipera. DIICOT susține că în aceste locații i-ar fi fost pusă la dispoziție logistica necesară pentru continuarea activității de videochat.
Procurorii susțin, de asemenea, că Andrew Tate ar fi întreținut, în perioada decembrie 2020 – jumătatea anului 2021, raporturi sexuale și acte sexuale cu o altă victimă minoră, care avea 15 ani.
În ceea ce îl privește pe Tristan Tate, anchetatorii susțin că acesta ar fi cunoscut vârsta victimei și faptul că fusese recrutată de fratele său. El ar fi sprijinit exploatarea acesteia în perioada noiembrie 2014 – decembrie 2021.
Potrivit DIICOT, Tristan Tate ar fi administrat conturile de videochat ale victimei, i-ar fi monitorizat activitatea și ar fi urmărit obiectivele financiare stabilite de fratele său. Totodată, acesta s-ar fi ocupat de încasarea și gestionarea banilor proveniți din activitatea de videochat.
În urma exploatării victimei, cei doi inculpați ar fi obținut foloase patrimoniale în valoare totală de 1.251.833,30 de dolari, reprezentând, potrivit procurorilor, aproximativ 80% din veniturile generate de activitatea de videochat desfășurată de aceasta.
În același dosar, DIICOT susține că frații Tate ar fi încercat să influențeze declarațiile unor victime și martori, inclusiv prin oferirea unor sume de bani și telefoane și prin promisiunea asigurării asistenței juridice.
Procurorii mai susțin că, între decembrie 2023 și iulie 2024, cei doi ar fi achiziționat patru autoturisme și le-ar fi înregistrat pe numele unor persoane de încredere, în scopul ascunderii sau disimulării originii banilor despre care anchetatorii afirmă că ar proveni din activitatea infracțională.
DIICOT a solicitat confiscarea specială a celor patru autoturisme de lux, cu o valoare totală estimată la 825.000 de euro. De asemenea, procurorii cer confiscarea echivalentului sumei de 1.251.833,30 de dolari despre care susțin că ar proveni din exploatarea victimei minore, precum și confiscarea extinsă a altor bunuri ale celor doi.