Pesediștii susţin într-un comunicat că premierul demis şi unii miniştri interimari ar încerca să îşi numească, „pe ultima sută de metri”, apropiaţi în instituţii publice guvernamentale.
„PSD denunţă operaţiunea premierului demis şi a unor miniştri interimari de a-şi instala, pe ultima sută de metri, pilele şi apropiaţii în structurile de conducere ale unor instituţii publice guvernamentale.
PSD avertizează că toate numirile, fără concurs, care au la bază doar criteriul preferinţelor personale sau politice ale premierului demis şi ale apropiaţilor săi vor fi invalidate imediat după formarea unui guvern legitim şi funcţional”, se arată în mesajul transmis de PSD.
PSD critică numirile făcute în ultimele zile şi susţine că acestea contrazic discursul reformist al lui Ilie Bolojan.
„Aşa-zisa reformă a statului invocată cu emfază de premierul demis nu se face cu şoferi, muzicieni rock şi cofetari instalaţi în funcţii de prefect şi nici prin împânzirea structurilor guvernamentale cu un alai de pile şi relaţii transferate din structurile conduse anterior de Ilie Bolojan sau de apropiaţii săi”, au transmis social-democraţii.
Partidul susţine că numirile fără concurs ale unor persoane apropiate politic arată „duplicitatea şi demagogia” premierului demis.
„Numirile intempestive, fără concurs, în diverse funcţii publice, ale unor apropiaţi politici incompetenţi şi fără o minimă experienţă pentru poziţiile ocupate, demască duplicitatea şi demagogia premierului demis”, mai afirmă PSD.
Social-democraţii invocă, drept exemple, numiri în funcţii de conducere la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi la Administraţia Naţională Apele Române, precum şi în funcţii de prefect în judeţele Neamţ, Maramureş şi Vaslui.
„Sunt ilustrative în acest sens numirile în funcţii de conducere de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice sau de la Administraţia Naţională Apele Române, dar şi în funcţiile de prefect de la judeţele Neamţ, Maramureş sau Vaslui”, susţine PSD.
PSD afirmă că „cea mai mare culpă morală” a lui Ilie Bolojan este menţinerea sa şi a reprezentanţilor PNL în funcţiile guvernamentale după ce liberalii au decis intrarea în opoziţie.
„Dar cea mai mare culpă morală a premierului demis Ilie Bolojan este chiar menţinerea sa şi a reprezentanţilor PNL în funcţiile guvernamentale după ce partidul a decis «rămânerea în opoziţie», ceea ce duce demagogia la un nivel nemaiîntâlnit în politica românească, mai ales în contextul în care moţiunea de cenzură a fost adoptată cu un număr record de voturi”, se mai arată în mesajul PSD.
Social-democraţii susţin că, spre deosebire de PNL, PSD şi-a retras reprezentanţii din funcţiile politice guvernamentale înainte de a iniţia demersul parlamentar pentru schimbarea premierului.
„PSD aminteşte că şi-a retras toţi reprezentanţii din funcţiile politice guvernamentale înainte de a iniţia un demers parlamentar pentru schimbarea premierului Ilie Bolojan”, au transmis reprezentanţii partidului.