Furie in PSD, se vorbeste deja despre o prima remaniere a Executivului. Dragnea tine sa arate ca el conduce guvernul

Furie in PSD se vorbeste deja despre o prima remaniere a Executivului. Dragnea tine sa arate ca el conduce guvernul
Ministrul Finantelor, Viorel Stefan, a fost criticat dur de presedintele PSD, Liviu Dragnea, si de premierul Sorin Grindeanu, in cursul discutiilor de marti pe tema proiectului de buget pe anul 2017, fiindu-i imputat faptul ca nu a respectat prevederile din programul de guvernare al PSD, potrivit unor surse social-democrate. Liderii PSD nu exclud nici remanierea ministrului de Finante, insa acest lucru nu ar urma sa se intampe in perioada imediat urmatoare, potrivit news.ro.

Presedintele, Liviu Dragnea, si premierul Grindeanu i-au convocat, marti, pe ministri, nemultumiti de proiectul de buget pe 2017. „Intorcandu-ne in tara, si eu si primul-ministru am fost destul de nemultumiti constatand ca ceea ce am stabilit la plecarea din tara nu s-a reflectat in proiectul de buget, drept pentru care (…) maine (marti – n.r), fiecare ministru este chemat pentru a se rediscuta bugetul”, a declarat Liviu Dragnea, luni seara.

El a spus ca revizuirea bugetelor va viza atat ministerele, cat si institutii guvernamentale. „N-am inteles de ce a trebuit sa se mareasca bugetul SRI. N-am primit nici eu, nici premierul raspunsuri serioase, argumentate. N-am inteles de ce la Administratia Prezidentiala a fost doar 4% reducerea”, a exemplificat Dragnea.

Social-democratul a mai precizat ca bugetul va trebui sa reflecte continutul programului de guvernare.

Bugetul pe 2017 a fost construit pe un ritm de crestere economica de 5,2% si un deficit de aproape 3% din PIB. Cea mai mare crestere se observa in cazul Ministerului Public, acolo unde sunt grupate bugetele DNA, DIICOT, ANI sau cel al Instantei Supreme. Aici cresterea totala este de 18%, iar cei mai multi bani merg la DNA si Inalta Curte de Casatie si Justitie. In acest ultim caz vorbim despre o crestere a bugetului cu 21,34%. Cea mai mare scadere la acest minister este la Agentia de Integritate, care primeste doar 75% din banii pe care i-a avut anul trecut.

In proiectul de buget pentru 2017, Guvernul taie din banii lui Iohannis pentru acest an. Bugetul Administratiei Prezidentiale va fi cu doua milioane de lei mai mic decat anul trecut.

Sume mai mici cu aproximativ 15% sunt alocate si Parlamentului. Pe de alta parte, SRI este singurul serviciu secret care primeste bani mai multi in bugetul pe acest an. Este vorba de o crestere de doar un procent, in timp ce scaderile alocarilor pentru celelalte servicii se invart in jurul a 10%.

Bani mai multi vor primi in schimb ministerul Public si cele ale Muncii si Sanatatii.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Comentarii

Citește mai departe

Doi zimbri au fost văzuți, duminică, pe o muchie împădurită de deasupra Poienii Neamțului, din Avrig, după ce, în urmă cu o săptămână, probabil aceleași exemplare au fost surprinse de camera unui biciclist care cobora de la cabana Bărcaciu înspre aceeași poiană, potrivit Turnul Sfatului. Dispăruți vreme de 200 de ani de pe teritoriul României, […]
Președintele american Donald Trump a declarat, miercuri, că acordul-cadru încheiat cu Iranul a evitat o „catastrofă economică” care s-ar fi produs în cazul continuării războiului, susținând că Statele Unite și-au atins prin această înțelegere toate obiectivele și chiar „mai mult de atât”, relatează Reuters și EFE. Acordul nu soluționează însă cele mai controversate teme, inclusiv […]
Europarlamentarul Eugen Tomac, fost premier desemnat înaintea lui Adrian Veștea, a declarat, miercuri seară, că obținuse asigurări pentru „peste 200 de voturi” în Parlament în favoarea Guvernului pe care intenționa să îl propună. El a dat vina pe PNL și pe Ilie Bolojan pentru că a trebuit să îți depună mandatul. Tomac a susținut că […]
Traficul navelor maritime este restricționat pe canalul Sulina, la mila marină 28+5, după eșuarea unei nave cisternă care se îndrepta spre Galați. Autoritățile au declanșat o anchetă pentru a stabili circumstanțele evenimentului. Nava „Lilstella”, sub pavilion Hong Kong, încărcată cu aproximativ 6.200 de tone de bitum, are o lungime totală de 109,9 metri și o […]
Comitetul Politic al USR a decis, miercuri, în unanimitate, că parlamentarii partidului nu vor vota învestirea Guvernului Adrian Veștea, formațiunea susținând că viitorul Executiv nu are sprijinul cetățenilor și s-ar baza pe voturile unor parlamentari care și-au schimbat afilierea politică. „Guvernul Veștea nu are susținerea cetățenilor și nu o va avea nici pe a noastră. […]