Furie la Varsovia dupa ce Kievul l-a „omagiat” pe Stepan Bandera: „Este inacceptabil. A fost un genocid in care intre 100.000 si 200.000 de polonezi au murit”

externe

Steaguri poloneze

Guvernul polonez a criticat marti recentul omagiu pe care autoritatile ucrainene i l-au adus lui Stepan Bandera, un lider nationalist ucrainean din Al Doilea Razboi Mondial, considerat un erou in Ucraina, dar care in Polonia este vazut drept un responsabil pentru acte de genocid impotriva polonezilor, transmite agentia EFE, citata de Agerpres.

Viceministrul polonez de externe Arkadiusz Mularczyk a declarat presei la Varsovia ca ”pentru Polonia este inacceptabil sa fie onorat Stepan Bandera, ideologul nationalistilor ucraineni care au asasinat zeci de mii de polonezi la Volania”.

Diplomatul polonez a atras atentia ca, cu tot sprijinul pe care Polonia il ofera Ucrainei in actualul razboi al acesteia cu Rusia, ”temele istorice sunt un element foarte important” al relatiilor intre Varsovia si Kiev. ”Astazi, prin atitudinea noastra, noi demonstram ca sprijinim Ucraina. Iar Ucraina trebuie sa respecte asta si, desigur, aceste teme trebuie sa se reflecte intr-o anumita maniera in relatiile polono-ucrainene”, a completat viceministrul polonez de externe.

Mai multe institutii guvernamentale ucrainene, inclusiv parlamentul de la Kiev, au aniversat duminica nasterea lui Bandera, care in Al Doilea Razboi Mondial a condus o miscare nationalista ucraineana ce a participat la asasinarea in masacrul de la Volania a circa 100.000 de civili care nu erau de etnie ucraineana.

Si premierul polonez Mateusz Morawiecki a protestat fata de acest gest al Kievului si a asigurat ca i-a transmis un mesaj in acest sens omologului sau ucrainean Denis Smigal.

Premierul polonez a mai mentionat ca membri ai propriei sale familii pastreaza ”amintiri teribile” din acea epoca cand ”a fost un genocid in care intre 100.000 si 200.000 de polonezi au murit in mainile nationalistilor ucraineni in zonele de granita in Al Doilea Razboi Mondial si vom lupta pentru a tine mereu memoria lor vie”.

Morawiecki a promis ca va reitera aceasta pozitie ”foarte, foarte clar” in urmatoarele sale discutii cu premierul ucrainean, intrucat aici ”nu pot exista nuante” si ”nu poate exista indulgenta fata de cei care nu doresc sa admita acest teribil genocid si propria responsabilitate”.

In noiembrie, guvernul polonez si-a exprimat indignarea fata de numirea ca viceministru ucrainean de externe a lui Andrii Melnik, fost ambasador al Ucrainei in Germania care sustinuse in declaratii publice ca Bandera nu a avut nicio responsabilitate in masacrul de la Volania.

In urma protestelor venite de la Varsovia dupa acele declaratii, Ministerul de Externe ucrainean a transmis ca se delimiteaza de ele, prevenind astfel potentiale tensiuni cu Polonia, tara care sustine deschis Ucraina in fata agresiunii ruse.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: