Furios ca a fost facut „spion rus”, Orlando il da in judecata pe Florin Citu. Ii cere si lui Iohannis sa discute cazul sau in CSAT

politica

Fostul ministru PSD al Finantelor, Eugen Teodorovici, anunta ca l-a dat in judecata si i-a facut si plangere penala premierului Florin Citu pentru ca acesta l-a catalogat drept „spion rus”. Teodorovici ii cere presedintelui Iohannis sa dezbata chiar in CSAT afirmatiile lui Citu la adresa sa.

”INFORMARE PUBLICA

Avand in vedere acuzatiile facute de Citu Vasile Florin (#Citu23665) incepand cu anul 2019 si pana in prezent, referitoare la faptul ca as fi spion rus si ca as fi actionat impotriva intereselor Romaniei atunci cand am ocupat functii publice, acuzatii pe care Citu le-a facut fie in calitate de Senator, fie de ministru de finante si – cel mai recent – in calitate de Prim-Ministru al Guvernului Romaniei si implicit, din functia sa de Vicepresedinte al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, va informez ca referitor la toate aceste acuzatii am formulat si inregistrat urmatoarele:

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA (dosar nr. 24915/3/2021 – Tribunalul Bucuresti);

PLANGERE PENALA – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In context, mentionez faptul ca NICIODATA nu au fost aduse dovezi/argumente pentru a sustine macar o SINGURA acuzatie dintre cele facute la adresa mea de catre Citu Vasile Florin, #Citu23665‼️

Fata de cele mentionate si avand in vedere faptul ca azi, 25 august 2021, este convocata reuniunea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), presedintele Romaniei, Iohannis Klaus Werner, in calitatea sa de presedinte al CSAT, are OBLIGATIA (legala si morala) de a include pe ordinea de zi a acestei reuniuni, dezbaterea/analizarea acuzatiilor de spionaj facute de Citu Vasile Florin (in calitate de Vicepresedinte al CSAT), precum si informarea publicului asupra concluziei si mai ales, a deciziilor luate la nivelul CSAT fata de acest subiect!

Asteptam cu interes, caci #RomaniiTrebuieSaStie, nu-i asa?”, scrie Eugen Teodorovici.

Citeste si: Premierul Citu afirma ca Orlando Teodorovici este „spion rus”. Discurs la PNL Tulcea: „Ati salvat Romania, ati scos din Parlamentul Romaniei un om care facea foarte mult rau”

Premierul Florin Citu i-a felicitat in timpul Conferintei judetene a PNL pe liberalii tulceni pentru ca nu i-au mai permis unui senator tulcean sa reintre in Parlament si si-a exprimat increderea ca la urmatoarele alegeri locale liberalii vor recastiga unele orase si municipii. Citu s-a referit la Eugen Orlando Teodorovici, fara sa-i pomeneasca numele.

Premierul si-a inceput discursul felicitandu-l pe presedintele organizatiei judetene a PNL, Stefan Ilie, pentru activitatea politica desfasurata pana in prezent si s-a adresat apoi liberalilor din sala.

„Ati salvat Romania, ati scos din Parlamentul Romaniei un om care facea foarte mult rau, un senator din Tulcea, si l-ati redat sectorului privat. Acolo face rau poate, dar unei singure companii si va pierde, dar felicitari! Ati salvat Romania de un spion rus si va felicit pentru asta”, a declarat premierul Florin Citu.

El nu l-a numit pe spionul rus care a reprezentat judetul Tulcea in Parlamentul Romaniei, iar la final, intrebat de presa cine este senatorul respectiv, el a ras si a spus: „era cu ghilimele”.

„Stiti foarte bine… senatorul de Tulcea. Votul tulcenilor a scapat Romania de ceea ce putea sa faca senatorul de Tulcea in Parlamentul Romaniei. (…) Toata lumea stie cine este. E un senator care nu e senator, dar spera sa fie”, a mai spus Florin Citu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: