Furioși pe reducerile anunțate de premierul Bolojan, angajații din primării intră de vineri în grevă, pe termen nedeterminat

Furioși pe reducerile anunțate de premierul Bolojan angajații din primării intră de vineri în grevă pe termen nedeterminat
Angajații primăriilor din întreaga țară intră, începând de vineri, 29 august, în grevă „pe termen nedeterminat”, întrucât refuză să mai lucreze cu publicul.

Sindicatul Național SCOR a anunțat că decizia vine după șapte săptămâni de „dialog al surzilor” cu premierul Ilie Bolojan, a cărui nouă serie de măsuri — denumită „pachetul 2” — vizează reducerea drastica a capacității administrative a primăriilor.

„Este greu de presupus că România va mai avea capacitatea financiară de a asigura toate plățile pentru contractele de finanțare semnate în ultimii ani”, ar fi transmis premierul Bolojan primarilor, amintind astfel de limitele bugetare, anunță Antena 3.

Totuși, sindicaliștii ridică semne de întrebare și acuză Executivul de „demolarea primăriilor” din comune și orașe mici. Ei avertizează că, după o reducere de 10% a personalului public anul trecut, acum se impune o nouă diminuare cu 25%, în condițiile în care în mediul rural media este de doar 9,78 funcționari pe primărie, cei mai slab plătiți din sistemul bugetar.

Un alt motiv de nemulțumire este legat de asistenții personali ai persoanelor cu handicap: deși Guvernul promisese preluarea acestora la bugetul de stat, modificările recente ale legislației îi lasă tot în sarcina primăriilor, punând presiune și mai mare pe bugetele locale. Sindicatul denumește această situație „meniul pentru săraci” – o grilă de salarizare ad-hoc pentru primăriile cu buget redus.

Protestul este descris cu umor amar: „O zi zboară, o zi nu zboară. Azi NU zboară!!”, astfel că, la propriu, cetățeanul trebuie să înțeleagă că simpla prezență la ghișeu nu garantează nicio funcționare: „Modelul lui Ilie BOLOJAN – jumătatea de funcționar public”, explică sindicaliștii, sugerând redistribuirea arbitrară a normei de lucru între primării.

Angajații acuză și un dublu standard: consiliile județene, care ar putea fi afectate similar, sunt explicit exceptate de la aceste măsuri de reducere. Nici unul dintre aceste consilii nu își asigură salariile din venituri proprii, ci sunt susținute prin cotele defalcate din impozitele colectate în unitățile administrativ-teritoriale, conform aceluiași comunicat.

Sindicatul SCOR solicită corectarea acestor „abuzuri grosolane” până luni, avertizând că, în lipsa unei schimbări, greva va continua pe termen nedefinit.

Comentarii

Citește mai departe

ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale pentru cinci judeţe şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale, grindină şi vijelii pentru 19 judeţe şi municipiul Bucureşti, de sâmbătă până duminică. Potrivit meteorologilor, vor fi sub Cod portocaliu, până duminică, la ora 10:00, judeţele Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi judeţele […]
Un proiectil reactiv nedirijat, neexplodat a fost găsit, sâmbătă, în curtea unei proprietăți nelocuite din localitatea Pardina, județul Tulcea. La verificări s-a constat că acesta conținea două kilograme de explozibil. Zona a fost securizată, iar la fața locului au ajuns reprezentanți ai Poliției, Poliției de Frontieră și ai Serviciului Român de Informații. De asemenea, o […]
Televiziunea de stat iraniană a anunţat, sâmbătă, că ţări europene au început negocieri cu Teheranul pentru a obţine autorizaţii de traversare a Strâmtorii Ormuz, rută strategică pentru comerţul global cu petrol, blocată de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, relatează AFP. Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului, prin […]
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, ministru interimar al Muncii, afirmă că PSD trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru criza politică pe care a declanşat-o şi să prezinte o soluţie, dacă susţine că există o alternativă la măsurile luate de Guvernul Bolojan. Pîslaru a declarat, la Digi 24, că social-democraţii ar trebui să vină […]
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, sâmbătă, la Digi 24, că ar refuza funcţia de premier tehnocrat şi că, în actualul context politic, cea mai bună variantă pentru conducerea Guvernului ar fi Ilie Bolojan. Pîslaru a afirmat că un prim-ministru tehnocrat, susţinut de o majoritate politică volatilă, riscă să devină „o marionetă” […]