Gabriela Firea: „Ce a facut Nicusor Dan pentru Bucuresti?”. Iata ce a facut doar saptamana trecuta

politica

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, il ataca violent pe Nicusor Dan sustinand ca acesta nu a facut nimic pentru bucuresteni in ultimii trei ani si jumatate.

”Dupa locale l-am invitat sa fie viceprimarul Capitalei. Nu a acceptat, nu a vrut sa munceasca pentru bucurestenii pe care spune ca ii iubeste, a fugit in Parlament pentru un salariu mai mare. Ce a facut in 3 ani in Parlament? Putea sa indrepte legile strambe pentru Bucuresti. Are rezultate zero ca parlamentar de Bucuresti”, a declarat Gabriela Firea la Antena 3.

Saptamana trecuta, in urma unei actiuni intentate de Niciusor Dan, Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiei de construire emise de Gabriela Firea, care prevedea construirea unui ansamblu de blocuri parter plus 4 etaje pe spatiul verde din Kiseleff 45 cunoscut ca „gradinile Versailles ale Bucurestiului”.

Este al 166-lea proces castigat de Asociatia Salvati Bucurestiul in chestiuni de urbanism, constructii, protectia mediului sau protectia patrimoniului, se arata intr-un comunicat de presa.

Pe terenul din Soseaua Kiseleff 45 exista doua cladiri construite in anii 1920-1930 si exista o gradina, copie in miniatura a Gradinilor Versailles. Terenul face parte din zona construita protejata 72 Parcelarea Averescu. Regulamentul de urbanism al zonei prevede functiunea de spatiu verde amenajat pentru gradina, se mai arata in comunicat.

In 2017, Gabriela Firea a autorizat construirea unui ansamblu de blocuri parter plus 4 etaje in gradina. In urma emiterii autorizatiei de construire, gradina a fost deja defrisata.
advertisement

Autorizatia a fost contestata de Asociatia Salvati Bucurestiul si de Fundatia Eco Civica, iar Tribunalul Bucuresti a suspendat executarea autorizatiei. Sentinta poate fi atacata cu recurs, dar este executorie, astfel ca beneficiarii autorizatiei sunt oblicati sa opreasca lucrarile.

„Iresponsabilitatea Gabrielei Firea si a subordonatilor sai au dus la distrugerea unui spatiu verde emblematic pentru Bucuresti”, se mai arata in comunicatul de presa al asociatiei conduse de Nicusor Dan.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: