„Gabriela Firea trebuie sa mai citeasca legea”. Reactie taioasa a lui Orban la solicitarea de renumarare a voturilor

politica

Presedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, miercuri, ca deciziile de renumarare a voturilor nu se iau de catre Guvern, afirmand ca Gabriela Firea „trebuie sa mai citeasca legea”.

„Nu Guvernul ia aceste decizii. Procesul electoral este un proces care se deruleaza sub autoritatea birourilor electorale – birourilor electorale de sectii de votare, birourilor electorale de circumscriptie si Biroul Electoral Central. Ar trebui sa mai citeasca legea”, a spus Orban, dupa sedinta Biroului Politic National al PNL, citat de Agerpres.

El a fost intrebat daca Florentin Pandele, sotul Gabrielei Firea, l-a sunat in noaptea alegerilor.

„Astea sunt amanunte de can can. Eu cand sun pe cineva, am 500 de telefoane zilnic, eu raspund la oricine ma suna, il sun inapoi chiar daca sunt telefoane necunoscute. Nu pot sa ma apuc sa povestesc presei toate cele 500 de telefoane pe care le am. Cand discut cu cineva, discut cu cineva, nu bat toba in targ ca am vorbit cu cineva”, a raspuns Orban.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri ca Guvernul, ca organizator al alegerilor locale, poate decide renumararea voturilor la Bucuresti, desi a expirat termenul legal pentru depunerea unei astfel de solicitari.

„Daca acest Guvern PNL, care a organizat alegerile, doreste sa planeze o suspiciune asupra faptului ca in Bucuresti s-au fraudat alegerile, atunci sa nu gasesca o solutie de buna voie. Chiar daca nu mai suntem in termen, este vointa organizatorului, deci Guvernul Romaniei sa decida si sa anunte numararea voturilor in Bucuresti, in toate cele sase sectoare. Este vointa organizatorului. Noi nu am depus contestatia pentru ca, si aici a fost o dificultate, foarte tarziu au fost incarcate toate aceste procese-verbale si destul de greu ne-au parvenit. (…) Guvernul poate sa vina sa spuna, prin premier sau prin ministrul de Interne, ca se demareaza numaratoarea voturilor din Bucuresti acum, dupa anuntarea rezultatelor”, a explicat Firea, la sediul central al PSD.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: