Gafa a lui Kuzmin, dezvaluie cum ii numeste Moscova pe romanii care ii critica invaziile: „Nationalisti radicali”. Plus: „Noi suntem vecini si trebuie sa existe prietenie intre popoarele noastre”

politica

Valerii Kuzmin, ambasador, sotie, infarct, SMURD

Ambasadorul Rusiei in Romania, Valery Kuzmin, sustine intr-un interviu pentru o publicatie din Ialomita ca „nu este in interesul romanilor sa fim adversari”. „Noi suntem vecini si trebuie sa existe prietenie intre popoarele noastre”, sustine Kuzmin.

„Si romanii si moldovenii sunt natiuni foarte ospitaliere. Asta am inteles in acesti 12 ani. Totul este foarte asemanator in aceste doua tari, dar exista si diferente. De exemplu, in Republica Moldova cand este o petrecere, moldovenii rostesc foarte multe toasturi cand beau. In Romania, doar la inceputul petrecerii se spun multe cuvinte. Pot sa povestesc si alte diferente. In Republica Moldova, uneori am avut discutii cu reprezentantii mas media locali care m-au intrebat, de ce avem ura fata de romani? I-am intrebat, de ce cred asa. Le-am spus ca nu am nici un astfel de sentiment fata de romani, pentru ca Rusia si Romania sunt vecine in aceasta regiune”, a declarat Kuzmin pentru Impact.

Kuzmin a devaluit ca Moscova ii numeste pe romanii care critica Rusia pentru invazia din Ucraina drept „nationalisti radicali”.

„Un grup de sentimente rusofobe, de adversitate, poate exista. De exemplu, in Republica Moldova, noi am denumit acest grup ca Unionistii Romani. Iar aici in Romania exista un grup de nationalisti radicali. Aceste grupuri pot avea astfel de sentimente. Aceste sentimente includ si un fel de razbunare. Dar, noi putem sa caracterizam aceste sentimente ca dureri fantomice, de exemplu, cand cineva pierde un membru. Acest grup de romani unionisti radicali au astfel de sentimente fata de Rusia, din cauza ca au pierdut teritoriile din Bucovina de Nord, Bugeac, Odessa”, a sustinut Kuzmin.

El a lansat si un avetisment: „Cat despre relatiile Romaniei cu Federatia Rusa, unii spun ca nu vor mai fi la fel ca inainte. Doar viitorul ne va arata ce se va intampla. Insa, eu am un mesaj pentru romani. Ca o persoana responsabila, as vrea sa spun romanilor ca nu este in interesele noastre sa fim adversari. Noi suntem vecini si trebuie sa existe prietenie intre popoarele noastre, asa cum ne-au spus si stramosii nostri si doar atunci totul va fi bine. Aceasta este important si noi suntem pentru ca totul sa fie bine”.

Ambasadorului i s-au adus ode in publicatia ialomiteana: „Artizan al cuvintelor, maestru in arta comunicarii, negocierii, ambitie, optimism”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: