Garry Kasparov anunta prabusirea „imperiului” rusesc: „In urmatorii cinci ani, Rusia va sfarsi prin a fi mai mica”. Republicile Tatarstan, Baskortostan si Cecenia „foarte probabil vor pleca”

externe

Garry Kasparov a declarat ca victoria Ucrainei in razboiul declansat de Moscova va duce la prabusirea regimului lui Vladimir Putin si va inaugura un nou inceput pentru Rusia.

„Sunt destul de sigur ca, in urmatorii cinci ani, Rusia va sfarsi prin a fi mai mica”, a declarat el pentru Newsweek.

Descriind razboiul din Ucraina drept un „genocid”, ale carui consecinte „ne vor insoti timp de decenii”, el a spus ca teritorii rusesti precum republicile Tatarstan, Baskortostan si Cecenia „foarte probabil vor pleca”.

„Acesta este procesul care s-a oprit in 1991, odata cu prabusirea Uniunii Sovietice, dar cred ca prabusirea imperiului rus este iminenta”, a spus el.

Putin nu a ascuns ambitiile sale imperiale, demonstrate prin preluarea Crimeei in 2014, razboiul care a urmat in regiunea ucraineana Donbas si invazia pe care a lansat-o in februarie 2022.

„In mod clar, imperiul rusesc trebuie sa inceteze sa mai existe. Intrebarea este daca lumea libera va elabora o politica care sa ajute alte forte din Rusia sa pastreze bucata de teritorii care sunt majoritar rusesti si sa reformeze statul pentru a deveni un viitor aliat al civilizatiei euroatlantice – sau va scapa total de sub control?”.

Acesta este motivul pentru care el crede ca Ucrainei ar trebui sa i se dea toate armele de care are nevoie pentru a invinge, pentru ca astfel s-ar pune capat regimului lui Putin „intr-un moment in care inca mai avem unele elemente de baza ale mecanismului de guvernare rusesc care ar putea fi aduse intr-un nou sistem de guvernare”. El are in vedere Rusia ca o republica parlamentara sau o federatie libera, „dar trebuie sa incepem de la zero”.

Fostul campion mondial de sah s-a orientat spre politica dupa retragerea din competitii si a creat Frontul Civil Unit, o miscare sociala care lucreaza pentru a pastra democratia.

De ani de zile, el a avertizat cu privire la amenintarea pe care Putin o reprezinta pentru ordinea mondiala, iar in 2015 l-a comparat cu Adolf Hitler in cartea sa „Winter is Coming”. In anul urmator, el a cofondat Forumul Rusia Libera, care a fost declarat „organizatie indezirabila” in februarie de catre Procuratura Generala a Rusiei.

La trei luni dupa inceperea razboiului, Kasparov a cofondat Comitetul de actiune pentru Rusia impreuna cu omul de afaceri rus in exil Mihail Hodorkovski, fostul sef al companiei petroliere Iukos, care a fost incarcerat timp de un deceniu, pana in 2013, in baza unor acuzatii criticate ca fiind motivate politic.

Grupurile incearca sa construiasca o cooperare intre diaspora rusa anti-Putin si organizatiile si guvernele occidentale.

Kasparov nu are incredere in partidele de opozitie rusesti din tara sa, despre care spune ca actioneaza sub indrumarea Kremlinului. Pentru el, opozitia din Rusia trebuie sa se bazeze pe trei principii: „Razboiul este criminal, regimul este ilegitim. Crimeea este Ucraina. Atata timp cat esti dispus sa spui aceste trei lucruri, te-ai alaturat aliantei”.

Se estimeaza ca aproximativ 900.000 de rusi au parasit tara de la inceputul razboiului, in februarie 2022, un exod care a luat avant atunci cand Putin a anuntat o mobilizare partiala in septembrie.

Kasparov subliniasa ca foarte multi erau din clasa de mijloc educata. Aducerea lor laolalta in ceea ce el numeste o „Coreea de Sud virtuala” – in contrast cu Coreea de Nord in care, spune el, Putin a transformat Rusia – ar putea „crea o baza pentru viitoarea elita rusa”.

El a spus ca pentru a face fata provocarii de a inlocui miile de oficiali din Rusia care conduc in prezent, „s-ar putea sa existe deja un bazin de talente care ar putea fi de ajutor in aceasta sarcina uriasa”, a spus el, desi ar avea nevoie de ajutorul Occidentului.

„Cu cat mai repede vom crea acest stat rusesc virtual in exil, cu atat mai mari sunt sansele ca noi sa avem elementele de baza solide pentru o noua Rusie dupa prabusirea regimului Putin”.

In construirea acestei noi Rusii, el a spus ca Occidentul nu ar trebui sa faca greselile de dupa razboiul din Irak, „in care eliminarea intregului sistem, a fortelor de ordine si a elementele fidele lui Saddam din structura de conducere, s-a soldat cu un haos total”.

Trebuie sa existe „o forma de compromis, care inca nu a fost gasita. Nu am un raspuns in acest moment, dar cred ca este singura cale de a merge mai departe”.

Kasparov spune ca, dupa razboi, trebuie sa se faca dreptate pentru cei implicati indeaproape in invazia Ucrainei, dar acestia trebuie sa fie deosebiti de alti oficiali rusi. „Sunt o gramada de escroci si huligani la conducerea Rusiei, 90% dintre ei nu sunt criminali de razboi si exact acolo se poate face o separare”, a spus Kasparov.

„Daca vreti sa va asigurati ca Rusia nu se prabuseste, trebuie sa demonstrati ca cei 10 la suta care au legatura cu razboiul vor fi judecati”, a spus el, „apoi golul creat poate fi umplut de oameni ca mine, Hodorkovski si [Alexei] Navalni”. Acesta din urma se afla in inchisoare in baza unor acuzatii condamnate la nivel mondial ca fiind motivate politic.

Reprimarea drepturilor omului in Rusia s-a adancit de la inceputul razboiului. Mass-media independente au fost inchise, mii de persoane au fost incarcerate, lasandu-i pe opozantii lui Putin care nu pot parasi tara cu putine optiuni.

Kasparov ii numeste pe acesti oameni „eroi” si a insistat ca „va veni momentul in care sistemul se va prabusi si atunci vom avea nevoie de acesti oameni. Avem nevoie de aceasta furie”.

Foto: ro.depositphotos.com

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: