Într-o analiză publicată pe LinkedIn, Andrea Chiș, fostă judecătoare, introduce în dezbaterea publică românească un concept până acum rezervat psihologiei clinice: „gaslightingul public” — tehnica prin care o autoritate încearcă să convingă o societate că evenimentele nu s-au petrecut așa cum le-a trăit în mod verificabil. Pretextul analizei este Hotărârea nr. 1348 din 9 iunie 2026 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Andrea Chis arată că „spre deosebire de propaganda clasică – care vrea să te convingă de o ideologie – gaslightingul public urmărește erodarea ideii de adevăr obiectiv. Scopul este să creeze atâta confuzie încât publicul să își pună la îndoială propria memorie sau discernământ”.
CSM a publicat un document de peste 70 de pagini în care acuză mai mulți politicieni, ONG-uri și publicații că ar fi derulat, în ultimul an, o campanie de decredibilizare a justiției — un demers fără precedent, în care o organizație cu pondere în puterea judecătorească nominalizează oameni și instituții din societate în această manieră.
Printre cei vizați se numără premierul Ilie Bolojan, liderul USR Dominic Fritz, ONG-urile Funky Citizens, Expert Forum, Declic și Corupția Ucide, precum și publicații precum G4Media, PressHub și Recorder.
Referitor la Recorder, CSM susține că un documentar al acestuia a constituit „un nou episod al campaniei concertate derulate în ultima perioadă împotriva judecătorilor”, cu scopul declarat de a prelua controlul politic asupra puterii judecătorești.
Fundamentul de fapte pe care se sprijină analiza Andreei Chiș privește natura reală a consultărilor care au precedat hotărârea. CSM a prezentat documentul ca reflectând voința exprimată de cele 239 de adunări generale ale instanțelor din întreaga țară, unde 3.580 de judecători, reprezentând 98,6% dintre magistrații prezenți, ar fi votat pentru apărarea independenței justiției în fața tentativelor de subordonare politică.
Această prezentare a fost imediat contestată. Asociația Forumul Judecătorilor din România a precizat că cei 3.580 de judecători nu au votat un material cu conținutul Hotărârii nr. 1348 — care nici nu le-a fost comunicat în prealabil — adunările generale reunindu-se exclusiv pentru a discuta erorile privind salarizarea magistraților din proiectul publicat de Ministerul Muncii.
Procurorul Claudiu Sandu, membru CSM și fost vicepreședinte al instituției, a mers mai departe și, după ce a discutat cu mai mulți magistrați, a declarat că în adunările generale nu a fost pus în discuție un astfel de material. El a calificat drept „minciună” afirmația că 3.580 de judecători susțin demersul.
Această discrepanță – între votul tehnic pe tema salarizării și interpretarea sa ulterioară ca adeziune la un conflict politic cu presa și ONG-urile – constituie, în viziunea Andreei Chiș, nucleul „gaslightingului instituțional”.
Citește mai mult pe presshub.ro.