Gata cu distractia: PLAYBOY nu va mai publica imagini cu femei GOALE

hot

Revista Playboy nu va mai publica fotografii ale unor femei care pozeaza complet goale, a relatat The New York Times, luni, intr-un articol in care il citeaza pe Scott Flanders, directorul executiv al grupului Playboy Enterprises.

„Acum, cititorii Playboy, o revista glossy pentru barbati, celebra pentru pictorialele sale nud, pot spune cu sinceritate ca au cumparat revista pentru articolele sale”, se afirma intr-o analiza publicata de agentia de presa Reuters.

Fondatorul si editorul-sef al revistei, Hugh Hefner, in varsta de 89 de ani, ale carui celebre pijamale de matase au intruchipat stilul revistei Playboy, a fost de acord, luna trecuta, cu o sugestie facuta de editorul Cory Jones si anume stoparea publicarii de imagini cu femei goale, precizeaza The New York Times, citat de Mediafax.

Intr-o epoca in care orice baiat adolescent are un telefon mobil conectat la internet, iar acesta este la randul lui plin de pornografie, revista Playboy a optat pentru o strategie care ii permite sa publice in continuare imagini provocatoare cu femei, dar nu complet goale, a adaugat acelasi cotidian american.

Playboy, revista care a avut-o pe Marilyn Monroe pe coperta numarului sau de debut din 1953, a optat pentru aceste modificari dupa ce tirajul sau a scazut de la 5,6 milioane de exemplare in 1975 la aproximativ 800.000 in zilele noastre.

Dupa succesul initial, revista a fost criticata de simpatizantii filosofiei de dreapta, din cauza nuditatii afisate, dar si de catre simpatizantii filosofiei de stanga, mai ales de catre feministe, care au spus ca publicatia le reduce pe femei la rolul unor obiecte sexuale.

Anumite modificari sunt inca in dezbatere, inclusiv chestiunea publicarii unui pictorial in centrul revistei. Editorialistul revistei Playboy la rubrica de sexologie va fi o femeie, care va scrie cu entuziasm despre sex, a dezvaluit Cory Jones pentru The New York Times.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: