George Simion, reales candidat unic la conducerea AUR: „Ori voi fi arestat, ori ajungem la guvernare”

George Simion reales candidat unic la conducerea AUR  Ori voi fi arestat ori ajungem la guvernare
George Simion a fost reales, duminică, președinte al AUR în cadrul Congresului desfășurat la Alba Iulia, unde a fost candidatul unic pentru șefia formațiunii. Moțiunea sa a fost adoptată cu 991 de voturi „pentru” și 17 „împotrivă”, dintr-un total de 1.008 voturi exprimate.

După anunțarea rezultatului, Simion a declarat că reconfirmarea sa în funcție reprezintă, în opinia sa, o validare a direcției în care partidul se află.

„Mulțumesc nu atât pentru votul de reconfirmare și de încredere, ci pentru iubirea cu care mă înconjurați și pentru loialitatea cu care sunteți cu toții în AUR. Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi pentru că ați validat propunerea mea de conducere. Azi suntem un partid mare, acum suntem primul partid al țării”, a afirmat liderul AUR.

El a precizat că noua conducere centrală a partidului este formată din 200 de membri, dintre care 90 sunt parlamentari membri de drept ai Consiliului Național de Conducere, iar restul au fost aleși în cadrul Congresului. „Pe umerii acestor 200 de oameni care reprezintă de azi înainte conducerea centrală a AUR stă mișcarea noastră. I-am lăsat pe toți să concureze, să participe. Ei nu cred că știu în ce s-au băgat”, a spus Simion.

Liderul AUR a subliniat că își începe al doilea mandat într-un context politic pe care îl consideră impredictibil. „Încep al doilea mandat al meu ca președinte AUR într-o situație cât se poate de incertă. În 2026 se poate întâmpla orice, de la a fi arestat până la a forma o guvernare cu AUR, o guvernare la care românii au mari speranțe. Te poți aștepta la orice, și la fel este situația în societatea modernă cu care ne confruntăm”, a afirmat acesta.

În ceea ce privește direcția partidului, Simion a transmis delegaților că AUR trebuie să se consolideze intern. „Trebuie să creștem și să ne disciplinăm. Pentru asta trebuie să ne profesionalizăm mai întâi pe noi, pentru asta trebuie să credem în justețea misiunii noastre și în victorie. De adversarii noștri se va ocupa poporul român. Ei sunt trecutul și noi suntem viitorul”, a spus el.

„Nu o să facem ceea ce au făcut ei și ce fac, represiune politică, și nu o să luptăm cu armele lor murdare. Vă promit un singur lucru: voi fi un președinte mai blând decât se așteaptă unii, dar mai exigent decât oricând. Nu e vreme de plânsete, nu e vreme de bocete, nu e vreme de relaxare. E vreme de luptă”, a mai declarat acesta.

Liderul AUR a acuzat apoi guvernarea că ar fi responsabilă de degradarea economică și socială. „Țara este jefuită, veniturile scad, firmele românești în aceste zile se închid cu zecile de mii, agricultorii români sunt abandonați și batjocoriți, iar pensionarii nu știu la ce să renunțe, la hrană, la medicamente sau la căldură. Am plâns de durere pentru că ne-au fost furate alegerile și ne-a fost furat dreptul nostru de a decide propriul destin”, a spus Simion.

El a susținut că taxele majorate de guvern ar fi dus la încasări bugetare mai mici și a acuzat executivul că urmărește creșterea datoriei externe. „Taxele astea aduc mai puține încasări la buget. Este economie elementară. Mărești taxele, colectezi mai puțin, și asta s-a întâmplat. Măsurile astea au ca scop creditarea țării în condiții dezavantajoase și mărirea datoriei externe”, a declarat președintele AUR.

Simion a cerut reducerea finanțării pentru partidele politice, diminuarea numărului de parlamentari la 300 și revenirea la alegerea primarilor în două tururi. „Dacă vrea guvernul ăsta să facă ceva, să taie banii pentru partidele politice, să reducă numărul de parlamentari la 300, așa cum a votat poporul român. Dacă nu implementează ei aceste lucruri, le vom implementa noi”, a afirmat el.

În finalul discursului, Simion a respins criticile privind lipsa unui contracandidat la Congres și a insistat că partidul funcționează democratic. „Sunt unii care spun că Simion nu are contracandidat și că nu este democrat partidul AUR. Chiar cred că suntem cel mai democratic partid. Dacă au unii vreo teamă sau vreo îngrijorare, le spun că nu mi-era teamă de nicio concurență și nici nu anulam alegerile, cum au făcut ei”, a declarat liderul AUR.

Comments are closed.

Citește mai departe

Lipsa de transparență în privința armelor spațiale dezvoltate de marile puteri, dar și a sistemelor deja aflate pe orbită, stârnește tot mai multe îngrijorări în rândul experților. Secretarul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, Troy Meink, a confirmat recent că SUA au desfășurat arme în spațiu, însă nu a oferit detalii despre tipul acestora, modul în […]
Cuptorul cu microunde este unul dintre aparatele în jurul cărora s-au format numeroase temeri legate de sănătate. Unele persoane evită să îl folosească deoarece cred că radiațiile ar putea modifica alimentele, ar distruge substanțele nutritive sau chiar ar transforma mâncarea într-un produs periculos. Datele științifice nu susțin însă aceste idei. Microundele folosite pentru încălzirea alimentelor […]
Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat luni seară că partidul va analiza programul de guvernare, echipa de miniștri și majoritatea parlamentară pe care Luca Niculescu va încerca să o construiască. Fritz a exclus însă susținerea unui guvern cu miniștri PSD sau controlat de social-democrați. Liderul USR l-a descris pe premierul desemnat drept un diplomat respectat, […]
PNL va discuta cu Luca Niculescu și va analiza programul de guvernare, prioritățile și echipa de miniștri înainte de a decide asupra votului de învestitură, a anunțat luni seară purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan. Reacția liberalilor a venit după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru, […]
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan l-a ironizat luni seară pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru. Mureșan a comentat declarațiile din ultimele zile ale lui Grindeanu privind disponibilitatea de a conduce Guvernul. „Acum știm exact de ce Sorin Grindeanu spunea viteaz în ultimele zile […]