George Simion si-a afiliat AUR-ul la miscarea conservatoare anti-UE. A inceput sa se razboiasca cu Facebook, Twitter, YouTube

politica

Copresedintele AUR George Simion a anuntat, in contextul deplasarilor pe care le-a efectuat zilele trecute in Polonia si Belgia, afilierea partidului la „familia politica europeana a conservatorilor si reformistilor, de orientare centru-dreapta”, din care fac parte si conservatori polonezi, italieni, spanioli si britanici, potrivit unui comunicat de presa transmis vineri.

Miercuri, el s-a intalnit la Varsovia cu reprezentanti ai partidelor de guvernare conservatoare, PiS (Partidul Lege si Justitie) si Partidul Solidaritatea Poloneza, discutiile vizand situatia companiilor de stat strategice, dar si proiectul de lege impotriva cenzurarii internetului.

„Polonezii, prin partidele de guvernare conservatoare, dar si prin istoria comuna pe care o au cu romanii, prin interesele actuale pe care le au in regiune si prin viitorul pe care ni-l dorim sa fie comun, trebuie sa fie aliatii strategici ai Romaniei in zona”, a declarat George Simion, citat in comunicatul AUR.

El s-a intalnit cu deputatii Janusz Kowalski, secretar de stat in Ministerul Activelor Statului, si Radoslaw Fogiel, consilier al liderului PiS, Jaroslaw Kaczynski, si responsabil cu relatiile internationale al partidului. „Simion i-a daruit lui Fogiel o harta a Romaniei Mari, cand Polonia era vecina cu Romania Intregita la 1918”, a precizat AUR.

Joi, la Bruxelles, copresedintele AUR a avut o serie de intrevederi cu europarlamentari conservatori, discutiile vizand pachetul de mobilitate care afecteaza transportatorii romani, Pactul Verde european (Green Deal) care „va vulnerabiliza sistemul national energetic, inclusiv prin inchiderea termocentralelor”, precum si teme de actualitate precum „instituirea unui pasaport de vaccinare” sau „cenzura practicata de Big Tech (Facebook, Twitter, YouTube)”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: