Georgescu reacționează disperat după ce Nicușor Dan a dat semnalul că știe. Amenințări: ”Băiatul ăsta este un păduche. Vine despăducherea, se apropie un uragan dezlănțuit”

Georgescu reacționează disperat după ce Nicușor Dan a dat semnalul că știe. Amenințări Băiatul ăsta este un păduche. Vine despăducherea se apropie un uragan dezlănțuit

Reacție disperată, extrem de violentă a lui Călin Georgescu, după ce președintele Nicușor Dan a sugerat că știe cu ce s-a ocupat. și de unde a avut bani, pretinsul suveranist în perioada în care a stat la Viena. În premieră, Georgescu a folosit un limbaj extrem de violent la adresa președintelui.

Georgescu a spus despre președinte că este ”păduche”, și l-a numit disprețuitor ”băiatul ăsta”.

”Și el face parte din categoria păduchilor cu explicații, șobolanii sunt în spatele lui. Însă, văzând cum stau lucrurile, știți când ești sluga slugilor este cea mai jalnică sclavie.

Referitor la biografia mea, aș vrea să îi ajut ca să nu muncească foarte mult, că muncesc totuși mult la asta. Deci vreau să le spun să treacă acolo în catastif că Scufundarea Vasului Titanic îmi aparține, că la vremea respectivă am lucrat cu Mata Hari, care m-a plătit și din acei bani am putut să mă întrețin la Viena”, a declarat Georgescu pe scările secției de poliție de la Buftea unde a venit să semneze iar pentru controlul judiciar.

El a trecut apoi la noi atacuri populiste.

”S-a dus la România TV! Și să nu îți faci timp de poporul obidit, sărăcit, îngrijorat, un popor care are probleme imense, de la morții suspecți de la Spitalul Pantelimon de care nu mai vorbește nimeni nimic, de la copii care mor la spital la Iași, de la milioanele de români, peste 7 milioane de români care trăiesc în afara granițelor, de la starea jalnică a facturilor, la o stare bogată, tu să ai timp de așa ceva și să mai vorbești și anti-constituțional, eu zic așa: Băiatul ăsta a făcut sistemul de râs. Adică, sistemul care l-a numit, el l-a făcut de râs”, a delirat Georgescu.

În fața fanaticilor aduți de AUR care îl aclamau, Georgescu a apelat iar la credință.

”Mare este numele Sfintei Treimi pentru că numai Dumnezeu va face dreptate! Ei spun că știu despre alegeri, nu știu nimic sau mint în continuare. Minciuna se grăbește adevărul așteaptă. Noi știm cum s-au furat alegerile, știm cine este implicat și când va veni momentul se vor trezi cu acest adevăr pe masă.

Vorbește la România TV, înseamnă că îi este teamă. Da, are de ce să se teamă, dar eu îi transmit așa: eu sunt judecat de judecători, însă cea mai dură și cruntă judecată va fi a poporului român pentru cei care fură, mint și batjocoresc poporul român.

Vedeți cum e, lăcomia și trufia păduchilor din politica românească ne-au adus la faliment. Peste 200 de miliarde de euro cu care au îndatorat țara s-au topit și nu se găsesc în educație, în sănătate, în apărare.

De aceea eu am spus de păduchii cu explicații pentru că după devalizare, ei au venit în fața poporului român și au spus: Uite țara, suntem săraci, voi trebuie să plătiți ce am furat noi.

Eu am un singur cuvânt la această nemernicie mizerabilă: despăducherea”, a mai aberat Georgescu.

”Vă spun așa că revoluția integrității, revoluția demnității umane, revoluția caracterelor va începe foarte curând în România, foarte curând.

Ar trebui să știe că se apropie un uragan dezlănțuit și care va șterge toată această nemernicie din ultimii 35 de ani, dintr-o țară bogată, extrem de bogată, nu ducem lipsă de avere, ci ducem lipsă de dreptate și în momentul în care poporul român va vrea să își facă dreptate nu va fi simplu”, a amenințat în final Georgescu.

Președintele Dan: ”Am strâns multe materiale pe mai multe paliere, inclusiv biografia lui Georgescu”

Președintele României, Nicușor Dan, a comentat duminică seară, din nou, subiectul Georgescu, investigațiile legate de alegerile din 2024 și nivelul interferenței ruse în spațiul public. Șeful statului a explicat într-un interviu la România TV că lucrează la un raport amplu.

Întrebat „De ce nu vă atacă Georgescu?”, președintele a răspuns: „Mi se fac niște rapoarte de presă, n-am sesizat. Am strâns multe materiale, a fost una din promisiunile pe care le-am făcut în campanie, că o să lămurim ce s-a întâmplat în alegerile din 2024. Am strâns multe materiale pe mai multe paliere, inclusiv biografia lui Georgescu, inclusiv ceea ce anul trecut erau suspiciuni și între timp am documentat mult mai bine interferența rusă, deci la momentul potrivit o să ieșim cu o sinteză.”

Întrebat dacă raportul final va include și stenogramele discuțiilor dintre autorități din momentul anulării alegerilor, președintele a spus că nu a exclus această posibilitate: „Sigur, dacă e nevoie. Atunci aveam o cunoaștere relativ limitată despre fenomenul de interferență rusă, instituțiile știau că sunt niște site-uri care propagă informații, credeau că nu pot influența mai mult de 5% din publicul din România. Acum, față de discuțiile de atunci, lucrurile sunt mult mai clare, avem rapoarte ale multor țări europene care spun că există un fenomen de dezinformare sistematică al Rusiei în Europa. Avem foarte multe exemple și de acțiuni cibernetice, acțiuni de manipulare, dezinformare.”

Discuțiile din CSAT

Președintele a confirmat că a studiat dosarul privind ședința CSAT referitoare la anularea alegerilor: „Este un dosar pe care l-am citit și eu. Multe din lucrurile care la momentul acela păreau niște ipoteze au fost dovedite între timp că sunt exact așa. Și concluzia CSAT, și decizia CCR au fost perfect justificate.”

Cum privește dosarele lui Georgescu: „Am niște informații despre ce s-a întâmplat imediat după, cu gruparea Potra, dar mă interesează mult mai mult biografia acestui personaj, cum a stat câțiva ani la Viena și n-a făcut nimic. Oameni normali nu sunt în poziția asta.”

Fenomenul „Georgescu”: crește sau stagnează?

Nicușor Dan spune că fenomenul nu este în expansiune: „Stagnează, nu este neapărat o atracție sau o simpatie excesivă nici pentru el, nici pentru grupurile astea contestatare. În momentul de față, pentru mulți dintre români, există o neîncredere în autorități. Pentru toți oamenii aceștia, care cred că prin statul român de acum nu există un viitor, ei încearcă să se uite către cine s-a promovat mai bine ca să fie alternativa. Georgescu s-a promovat foarte bine.”

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Reacția președintelui Nicușor Dan la documentarul Recorder despre justiția capturată i-a dezamăgit pe mulți dintre cei care l-au votat. Pentru că senzația a fost că aruncă mingea în rândurile magistraților. Dar tema documentarului era tocmai că magistrații de rând sunt puși sub control prin diferite mijloace de cei din vârful ierarhiei, iar când acest lucru […]
Din 2015 până în 2018, mișcarea de protest anticorupție s-a ridicat cu forță. Ce a oprit-o? A oprit-o în primul rând pandemia. Apoi au oprit-o alegerile din 2019 și 2020, la care a avut speranță că lucrurile se pot schimba într-adevăr. Nu s-au schimbat, mai ales grație faptului că președintele Klaus Iohannis s-a dovedit o […]
Difuzarea documentarului Recorder „Justiţie Capturată” a avut un impact major asupra audienţelor TVR. În seara de miercuri, postul public a urcat semnificativ în clasamente, într-un interval în care rareori pătrunde în top 10. Materialul Recorder a atras un public numeros și în faţa televizoarelor. Potrivit datelor consultate de Paginademedia.ro, TVR 1 s-a clasat pe poziţia […]
Procesul privind contestarea candidaturii judecătoarei Lia Savonea șa șefia instanței supreme a fost mutat de Înalta Curte de Casație și Justiție de la Cluj la Alba Iulia. Pe 11 noiembrie, relatează Declic, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut Înaltei Curți strămutarea dosarului la Curtea de Apel Alba-Iulia. Consiliul Superior al Magistraturii a argumentat că dosarul […]
Demisia unui singur politician a fost cerută insistent de cei vreo 2.000 de oameni care au manifestat față de corupția din justiție arătată de ancheta Recorder, în fața sediului Consiliului Superior al Magistraturii. Acesta este Cătălin Predoiu, actual ministru de Interne din partea PNL și ministrul care a făcut mult contestatele legi ale justiției din […]