Gest golanesc in Parlament al ministrului Teodorovici. A aruncat pe jos o declaratie pe proprie raspundere

politica

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a aruncat pe jos, cu un gest golanesc, o declaratie prin care ar fi trebuit sa isi asume raspunderea ca datele din buget nu sunt false.

Incidentul a avut loc in Parlament, in timpul dezbaterii legii bugetului. Senatorul PNL Florin Citu l-a somat pe Eugen Teodorovici sa semneze o declaratie pe propria raspundere ca datele din buget nu sunt false. Teodorovici a refuzat sa semneze hartia, iar cand Citu i-a pus-o pe pupitru, minisrul i-a dat un bobarnac documentului, care a zburat pe jos.

Florin Citu a declarat, in plenul reunit, ca bugetul pe 2019 sta sub semnul suspiciunii referitor la datele pe care este fundamentat, drept urmare i-a cerut lui Teodorovici sa faca un gest prin care „sa demonstreze poporului roman ca datele pe care se fundamenteaza acest buget sunt serioase si ca nu ascunde nimic”.

„Sa va citez din art 30, alin 4 din legea 69/2010 de la care v-ati sustras prin OUG 114: Guvernul are obligatia sa prezinte Parlamentului un buget anual care sa respecte principiile responsabilitatii fiscale, regulile fiscale, strategia fiscala iar prim-ministrul si ministrul Finantelor publice vor semna o declaratie care atesta aceasta conformitate si o prezinta Parlamentului, odata cu bugetul. Domnule ministru, eu v-am pregatit aici o declaratie, v-o dau si pe a doamnei prim-ministru”, i-a spus Citu lui Teodorovici, citat de Adevarul.

Dupa ce ministrul Finantelor a evitat sa semneze declaratia Citu a concluzionat ca „acest buget nu este fundamentat pe date reale” si ca „ministrului de Finante ii este frica sa semneze o declaratie pe aceasta raspundere”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: