Gest surprinzator. Un cunoscut sociolog si analist politic anunta ca a fost colaborator al Securitatii: „As fi vrut sa uit acest episod, de care imi e rusine”
Sociologul Mircea Kivu anunta pe pagina sa de Facebook ca a fost colaborator al Securitatii. El a relatat cum a fost racolat de catre ofiterii de Securitate si ce a trebuit sa faca.
Kivu spune ca acceptat sa semneze angajamentul la Securitate din „lasitate” si spera ca „nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine”. „Dar nu pot fi sigur ca asa este”, adauga sociologul.
„Se intampla la mijlocul anilor ’80, la putin timp dupa ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbana al Institutului de Proiectare Constructii Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discutie”, cu doua persoane pe care nu le cunosteam, dar care s-au recomandat drept ofiteri de Securitate.
Mi-au tinut un discurs despre pericolele interne si externe care ne ameninta tara, despre datoria cetateneasca pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunostinta “organelor statului” acele actiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol. M-au intrebat daca as fi de acord ca, in masura in care as afla despre asemenea actiuni, sa le aduc la cunostinta. Am raspuns afirmativ. Mi-au cerut sa semnez un angajament scris ca voi face asa. Mi-au cerut sa imi aleg un nume cu care sa semnez informarile, daca vor fi. Am scris angajamentul, dupa dictare, alegand numele de cod “Mihai”.
Stiam vag ce inseamna semnarea unui asemenea act (astazi stiu mult mai multe). Nu gasesc alt resort pentru a-l fi semnat decat lasitatea. Desigur, erau niste amenintari voalate, ca mi-as putea pierde postul pe care tocmai il capatasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune “nu”. Mi-am spus ca voi reusi sa-i “fentez”, sa nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi stiut deja.
In saptamanile urmatoare, m-au contactat si mi-au cerut sa le spun ce stiu despre un fost coleg de facultate, care plecase din tara cu cativa ani inainte. Ii interesau mai ales eventualele sale legaturi cu alti adepti ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevarul e ca nu stiam mare lucru, le-am spus ce stiam din scrisorile pe care le schimbasem prin posta – scrisori al caror continut banuiam ca oricum il cunosteau. Mi-au cerut sa pun pe hartie tot ce le spusesem, ceea ce am facut.
Dupa catva timp, m-au contactat din nou (asta insemna ca-mi dadeau un telefon la birou si ne intalneam in cate o cafenea din apropiere) si m-au intrebat ce stiam despre sociologul N.G., pe care il cunosteam din vremea studentiei mele si cu a carei sotie (din vremea respectiva) eram coleg de birou. Au insistat asupra legaturilor lui cu sefi ai comunitatii rome. Le-am spus ca stiu ca este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind si el rom, ca intreprinde si publica studii valoroase pe aceasta tema, motiv pentru care are intalniri cu membri ai acestei comunitati, dar ca nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut sa scriu toate acestea.
Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, sotia lui N.G. – daca stiu ca frecventeaza Centrul Cultural American (de pe langa Ambasada SUA). Le-am spus (si am scris) ca stiam ca frecventeaza bibioteca Centrului, de unde ia carti de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le imprumuta si noua, colegilor. I-am spus si ei, intre patru ochi, ca Securitatea se intereseaza de ea si de sotul ei, si mi-a spus ca banuia (de fapt, era greu de crezut ca ar fi posibil ca Securitatea sa nu aiba cunostinta despre frecventarea Institutului American).
Nu m-au mai cautat cativa ani. Intre timp, in 1986, un fost coleg de liceu si bun prieten, care intre timp emigrase in Israel, mi-a propus sa-i fac o vizita. Convins ca nu sunt sanse de succes, am facut o cerere de pasaport. Spre surpriza mea, mi-a fost aprobata, astfel ca la sfarsitul anului am petrecut o luna in Israel. La intoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus ca abia atunci aflasera ca fusesem in strainatate. Mi-au cerut sa le dau o nota scrisa despre persoanele cu care m-am intalnit acolo (ma vazusem cu mai multi fosti colegi de liceu sau de facultate). Am scris lista celor cu care ma vazusem, si cateva detalii de genul “este casatorit, lucreaza in domeniul…” – lucruri mai exacte chiar nu stiam.
Cam asta a fost tot. Dupa aceea, nu m-au mai cautat. Nu am primit niciodata bani sau alte foloase in schimbul notelor informative. Dupa un an, am cerut sa fac o vizita in Franta, la rudele care se stabilisera acolo, dar cererea mi-a fost refuzata.
De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea intrebare. Cred ca as fi vrut sa uit acest episod, de care imi e rusine. Daca asta conteaza, nu am afirmat niciodata ca nu am fost colaborator al Securitatii. In ce masura am facut politie politica? Eu indraznesc sa cred ca nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur ca asa este.
P.S. Stiam ca CNSAS desfasoara o investigatie in privinta mea, dar nu stiu nimic despre o eventuala decizie care ar fi rezultat din aceasta investigatie. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunostinta”, a scris Mircea Kivu.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.
